vineri, 25 iulie 2008

Guvernanţii noştri între nesimţirea de zi cu zi şi imaginea unei clase politice retrograde

Raportul pe justiţie al Uniunii Europene a fost, cum era de aşteptat, unul negativ, după "eforturile" asidue ale guvernanţilor, atît cei din PNL-UDMR dar şi ai sprijinitorilor din umbră -PSD, care vor să-şi perpetueze "cuceririle" statului ticălos pe care l-au creat- în încercarea lor, de a pune căpăstru tuturor celor care nu execută "ordinul" politic. Practic, cu această clasă politică, care constant se situează deasupra legilor statului de drept şi al bunului simţ elementar, nu poţi avea rezultate favorabile. Cetăţeanul nu mai are încredere în actul de justiţie pentru că întotdeauna deciziile se iau în afara dosarului, iar un adevărat sistem mafiot politic-judecătoresc-avocăţesc a înflorit şi a devenit "performant". Cum a fost posibil? Criza socială a comunismului a generat treptat, pe toate nivelele sale evolutive, ante şi post-decembriste, o anumită clasă privilegiată care, odată ajunsă la putere, nu doreşte să o cedeze. Simplu, distrugem tot ceea ce înseamnă act de justiţie reală, ne "tragem" parchete la scară, infestăm curţile de apel cu oameni de-ai noştri care să ne scoată în orice moment. ( Bibliografie: cazul Fenechiu, relatat pe larg în Academia Caţavencu) . Modelul a fost patentat de PSD iar, actualii guvernanţi PNL, nu fac altceva, decât să perpetueze statul mafiot, prin impunerea propriilor lachei.
Faptul că deja la Uniunea Europeană, nu se mai prea pot păcăli şi mai ales, cosmetiza rapoartele, este un pas înainte pentru toţi. Nu înţeleg de ce, actualii guvernanţi şi mai ales foştii- majoritari în parlament- au pozat ca şi învingători... Probabil, pentru faptul că şi-au bătut în continuare joc de cetăţenii acestei ţări, de actul de justiţie în general şi că "aleşii" lor speră să rămână pe poziţie, cu o viitoare imunitate.
Doresc să detaliem puţin "doctrina" hoţului politic român. Cu toţii au furat cât au putut din banul public. Caracatiţa din justiţie funcţionează optim pentru ei. Faptul că avem o ţară coruptă în totalitate dar, fără corupţi, este o adevărată ruşine naţională. Fiecare partid îţi protejează hoţii pentru a nu a deveni "bolovani" şi aspiratoare -negative- de voturi în viitoarea campanie electorală. I-au reşapat pe Năstase -enşpe case pe bani publici- sau Mitrea, i-au promovat în funcţii decizionale pentru a "arăta"prostimii că ceilalţii, opoziţia răutăcioasă, le-au făcut dosare penale...politice, iar ei, săracii, sunt victime. Niciun partid nu se va debarasa de corupţii lor, pentru că, cu toţii sunt legaţi. Şpăgile, în ţara şpăgarilor politici, circulă fără ...impozit şi bineînţeles, fără dovezi.
Acest parlament, pe care eu l-aş numi al ruşinii naţionale, şi-a demonstrat incompetenţa şi mai ales răutatea, în cazul suspendării preşedintelui Băsescu. Repet, nu sunt fan pro-Băse, sunt un cetăţean responsabil care conştientizez că reforma justiţiei gândită de Monica Macovei, a fost una reală, concretă dar, distrusă de o clasă politică iresponsabilă faţă de alegătorii săi. Sabotarea acestei reforme, ne-a adus la actuala situaţie jenantă, dar numai pentru unii dintre noi, responsabili, cu un simţ civic dezvoltat care, prin contactele europene, roşim ori de câte ori, ajungem la manifestări ştiinţifice sau corespondăm cu colegii noştri din vest.
Guvernanţii, prin intermediul media, cu o nesimţire totală, au bravat pe marginea raportului pe justiţie al UE, că la "bulgari este mai rău..." (Tăriceanu) şi am concluziona noi, să ne mulţumim cu situaţia pe care, "cu grijă maximă..", neotovarăşii, trudesc pentru binele...lor şi, numai a lor (şi găştilor lor). Curat...murdar caragialesc, chestia cu capra vecinului. Nu am auzit niciun demnitar care să se raporteze la sistemele juridice vestice şi să recunoască incapacitatea sistemului politic, murdar şi corupt, de a se reforma.
Nu înţeleg ce ascunde tăcerea lui Băsescu şi rezervele sale, faţă de media, cea care la mediatizat îndelung în cele mai hilare ipostaze de preşedinte jucător. Pentru că, prioritatea lui numărul unu, declarată, de a renova clasa politică, este un fiasco total; sau, poate chiar nu mai avem presă independentă, tandemurile Vîntu- Patriciu- Felix Motanu, au acaparat chiar totul...! Jenantă pentru ţara aceasta este şi ieşirea lui C.Vadim Tudor -reţineţi vicepreşedintele Senatului, al treilea om în stat!- care disperat de faptul că partidul său a cam eşuat, a acuzat-o pe baroneasa Emma Nicholson că ar fi luat "şpagă" de la Năstase, în anul 2001, pentru "cosmetizarea" raportului de ţară. Lucrul acesta mi se pare foarte grav dacă Vadim Tudor nu va reuşi să probeze acuzaţiile. Cine va plăti factura elucubraţilor acestui individ? Poporul român, care trebuie terfelit de "reprezentanţii" săi iresponsabili.

Niciun comentariu: