duminică, 23 noiembrie 2008

Parlamentul penal sau recâştigarea dreptului la justiţie a cetăţeanului

Publicarea listei RUŞINII de către Academia Caţavencu nu a adus nimic nou pentru mine, ci doar confirmarea, unor ipoteze despre factorul politic şi mai ales, dcespre aşa-zisa, clasă politică.
În România, cu cât furi mai mult eşti mai respectat, ai drept la onoruri, eşti protejat de sistemul mafiot politic care a acaparat majoritatea puterii ăn stat, pe care o determină discreţionar.
Problema cea mai mare a momentului este accesul la o justiţie corectă. Niciun politician/pseudopolitician (mai corect, n.a.) nu vorbeşte nimic în această campanie a votului uninominal. De ce?
Justiţia, se află în cea mai mare parte a ei, la discreţia partidului-stat, securisto-mafiot, care a acaparat P.S.D. Toate pârghiile de putere sunt în cea mai mare parte, controlate de aceştia. PNL a mai reuşit să acapareze locurile rămase "libere" prin diverse structuri, mai ales în cele teritoriale ( a se vedea, "privatizarea" justiţiei de către acest individ machiavelic, Fenechiu. Bibliografie: colecţia "Academia Caţavencu") şi prin organigrama ministerului prin largul concurs a lui Chiuariu (altă figură sinistră!).Un exemplu de ceea ce înseamnă partidul-stat, lansarea unei cărţi a fostului şef al SRI, în care face dezvăluiri asupra loviturii de stat din decembrie 1989... Imediat, toată media a explodat, Virgil Măgureanu este urmărit penal! Simplu, partidul-stat, mafioto-securist, a atacat imediat la baionetă, discreditându-l, pe cel care a îndrăznit să vorbească...
* * *
Lista "ruşinii" de la Iaşi, este incompletă, întrucât, nu cuprinde şi numele a doi indivizi siniştrii, prin ceea ce "coordonează" ei, respectiv traseiştii politici: Neculai Volovăţ, avocat şi, mai ales, Constantin Neculau.
Constantin Neculau, ţuţerul lui Nichita, spălătorul de bani publici şi principalul aranjor al licitaţiilor, cel care "se îmbracă numai în costume Armani din salariul de funcţionar, la stat" (statul mafiot, pardon!). A împânzit oraşul, cu fel de fel de materiale promoţionale, probabil finanţate de firmele de construcţii "recunoscătoare". Acest individ ordinar prin comportamentul lui de şantierist needucat, ne spune că "el, este de-al nostru!". Eu, îl contrazic, Constantin Neculau, este de-al Vostru, al securisto-comuniştilor care conduc România, iar el, pe voi va reprezentat şi, eventual, vă va reprezenta. Niciodată, Neculau, nu-i va reprezenta pe ieşenii oneşti ci, doar pe lacheii cărora le-a făcut drumuri şi vile, din banii primăriei Iaşi, cât a fost vice-primar.
Despre avocatul Volovăţ, mare traseist politic şi el, se spune că este un mare aranjor. Un lucru corect şi limpede de la mare distanţă, niciodată în justiţia românească, nu se câştigă un proces pe merit, real. Mafia avocaţilor, foarte bogată şi evident, influentă, oferă câştig de cauză cui trebuie şi când trebuie!
Despre candidaţii de nota zece sau, alţi hoţi care au nevoie de imunitate parlamentară, nici măcar nu le pomenesc numele. Din greaţă şi mai ales, din respect pentru cititori.
* * *
Insist, ca românii, să voteze în cunoştinţă de cauză şi să voteze BINE. Adică, să le dăm şansa celor cărora, Tăriceanu şi camarila, le-a furat dreptul la guvernare. Nu vă încredeţi în ordinăriile puse la punct de partidul-stat, securisto-mafiot, cum că PDL şi Băsescu, vor instaura dictatura.
Singura dictatură în România este cea a cetăţeanului, care să se simtă reprezentat în stat, să nu-i fie ruşine de ticăloşii "vopsiţi", care îl reprezintă în Parlament şi să aibă parte de o justiţie dreaptă. Asta, cred eu că este, cea mai mare spaimă a PSD şi a PNL. Vor pierde jucăriile favorită! Alături de, accesul la banul public şi jefuirea acestuia în interesul clientelelor de partid, fiind cea de-a doua mare pierdere a lor.
Să nu fim ipocriţi, cinstea şi anticorupţia nu se mai "vînd bine politic". Noul guvern va fi şi el zguduit de astfel de seisme provocate dar, măcar să aibă bunul simţ ca cetăţeanul, să nu mai fie minţit şi furat ca până acum.

Un comentariu:

Tudor Viziteu spunea...

Multa dar foarte multa dreptate ! Suntem condusi si vom fi si de acum incolo condusi de hoti! Si sa va zic de ce cred eu ca nimic nu se va schimba in tara asta a noastra... Unii dintre ei pot fi corecti si sun corecti pana in momentul in care ajung sus. Dar cand au ajuns in varf se lasa acaparati de ceilalti hoti, se simt presati de ceilalti marlani pe care noi ii numim politicieni si nu pot face fata cererii de a fura. Nu poti fi corect intre altii mult prea multi oameni incorecti, nu le poti face fata. Si stiti cum e romanul ? Daca asa e bine de ce sa nu fie in continuare la fel? Da! Daca e asa e bine e foarte bine sa fie la fel si de acum incolo ! Dar nu pentru hoti ! Ci pentru toata lumea. Conducatorii nostri sunt la pamant. Am observat ca va luati si de Tariceanu si il criticati. Aici tin sa va contrazic si sa amintesc ca Tariceanu este un om cu capul pe umeri, un om inteligent trecut prin scoala varstei si ca el nu trebuie deloc caracterizat la prima vedere. Daca ar fi sa spun cateva lucruri si despre Traian Basescu ( pentru ca am vazut ca l-ati mentionat si pe acesta ) as spune ca e exact un Gigi Becali. Sa ne amintim de perioada cand el nu era presedinte, sa ne amintim ca el era cel cu bata-n mana si ameninta ca taie si omoara-n stanga si-n dreapta. Asta pana in momentul in care a ajuns presedinte si s-a vazut incoltit de 100 de consilieri care i-au zis "BAAAAAAAA CIOBANULE!!! Ce faci tu nu e bine, nu mai fi atat de bataios daca vrei sa mai ramai presedinte si poate sa te aleaga lumea si a dua oara". De asta Basescu este agreat de popor, popor majoritate format din prostime care vede doar exteriorul, popor care se multumeste cu mai putin decat deloc, popor care nu are curaj sa vorbeasca si sa se ridice in picioare.