marți, 8 februarie 2011

Pasărea pre limba ei piere: azi Relu Fenechiu...

Fac parte din categoria celor care consideră televiziunea ca forma severă, ba chiar parşivă, de manipulare a populaţiei acestei ţări. Un personaj care probabil are carismă pentru tembeliziune este şi Relu Fenechiu, despotul sau baronul nr. 1 a PNL Iaşi...
Recunosc că în puţinele mele incursiuni pe ecran, am urmărit fără vreun interes major în seara zilei de 7 febr. 2011, pe postul naţional, emisiunea "Prim plan" unde a fost "invitat"/ trimis de partid şi dl. Fenechiu (trimiterile astea se datorează "cotizaţiilor", deci imaginea publică se cumpără de la baronii naţionali, probabil!). Recunosc că am o părere suficient de bine conturată cu privire la personajul Fenechiu dar, eram un pic curios, ce inepţii mai debitează individul!
În afara lipsei lui crase de elementar bun simţ faţă de moderator dar şi faţă de adversarul politic (şi acesta invitat în emisiune) cu care a intrat într-un dialog al surzilor, dl. Fenechiu s-a dat în stambă şi, sper că a fost clar pentru orice neiniţiat într-ale psihologiei maselor, că avem de-a face cu un exponent de marcă al statului ticălos care se vrea urgent la ciolan. Deci, dl. Fenechiu este exponentul alianţei opoziţiei parlamentare, pe care eu o numesc "Groparii românilor" sau "Alianţa Jos Băsescu!"...Penibilă a fost întreaga zi de ieri pentru exponenţii acestei grupări politice de stânga-dreapta, tov. gradu Voiculescu (în ce calitate nu înţeleg!) a spus că "...avem alianţa şi până la 25 martie îl dăm jos pe Băsescu!". Fără a intra în moralitatea de tip voiculesciano-uselistă, liderii acestei alianţe nu ştiau nimic depsre iniţiativă dlui tov. Voiculescu de la partidul " conservă "(probabil conservatori de securişti notorii!; vai dar ce inflaţie, pe la psd şi pnl de asemenea personagii sinistre...) iar dl. Fenechiu ne-a arătat cum este el de acord cu iniţiativa voiculescului...Am mai aflat ce mare "om" e dom Fenechiu, că are doctorat în domeniu economic şi că toţi trebuie să-l lăsăm pe el să se scălămbăie pe ecran cu elucubraţii...economice! Unica gândire economică a lui Fenechiu este în interes privat, strict personal..." deblocarea imobiliarelor care au investiţii de 4 miliarde de euro..." şi astfel România va putrezi de bunăstare!. Viloaiele ridicate pe dealul Bucium din Iaşi de dom Fenechiu nu au cumpărători şi asta este "cheia" ieşirii din criza economică!! Hipnotizant, Fenechiu ne crede o ţară de tîmpiţi! Şi, aşa vom rămâne dacă votăm încă asemenea specimene de ticăloşi care nu au decât fixaţi proprii: jos Băsescu şi banul public numai pentru ei. Românii nu au făcut şi nu vor face parte niciodată din gândirea (economică) a unor astfel de indivizi, care se cred politicieni şi, deci reprezentativi, cu doctorate precum Fenechiu...Doctorate în ticăloşie probabil!

Un comentariu:

Anonim spunea...

Da am privit şi eu din greşeală această emisiune cu domnul Fenechiu, aşa cocoş se credea încât la un moment dat credeam că e un divertisment acolo. Dar cel mai fain a fost momentul când domnul Fenechiu la întrebarea ,,Cu ce fel de program veniţi, care este el, în ce constă el?'' a răspuns ,,Programul nostru este să-l înlăturăm pe Basescu'' Prezentatoarea tot insista asupra programului da domnul Fenechiu asta e programu să-l dăm jos pe Băsescu, inevitabil mi-a venit în cap filmuleţul de pe youtube cu ,,6cai frumoşi''