vineri, 23 martie 2012

Despre nesimțire și politică!

Nu spunem nicio noutate că în politica mioritică cu cât ești mai nesimțit faci carieră! Un astfel exemplar (bun de împăiat!) este Relu Fenechiu. Individul, cu dosare penale pentru devalizarea banului public, aflat în ”grevă” parlamentară, este plecat pe banii contribuabililor (de la Camera Deputaților!!!) la un simpozion, tocmai la Paris, care are drept temă chestiuni legate de…justiție!

De, omul se cultivă, un penal ia lecții de bună purtare în ale justiției occidentale tocmai de la școliții Sorbonei! Curat-murdar conașule! Pentru deplasarea, cel mai probabil la un shopping pe bani publici, ar trebui să răspundă toți factorii implicați în aprobarea acestei deplasări, iar pentru faptul că deputatul Fenechiu este în ”grevă” parlamentară, decontul ar trebui să fie refuzat. Așteptăm să vedem rezultate concrete…

luni, 5 martie 2012

AUTISTUL ȘI POLITICA!

În ultima vreme diverși purtători de ”cuvânt” ai datului în boghii politichiei de Dâmbovița folosesc cu sârg termenul ”autist-autism” politic. Ba că Băsescu dovedește că suferă de ”autism” (folosit de Ion Iliescu), ba că același președinte național și guvernul sunt suferinzi de ”autism” (deputat Fenechiu, ot Iași), ba că PD-L suferă de același sindrom (mass-media vis-a vis de Piața Universității, ianuarie 2012) etc.

Numai că autismul este altceva față de politică și politicieni! Autismul de care vorbesc cu atâta sârg unii și alții, nu poate fi ”compus” politic. Din simplul fapt că autismul este o stare patologică, pe când politica și cei care își zic politicieni, și-au manifestat singuri această dorință fiind, cel mai probabil, exponențiali pentru o anumită categorie socială care i-au legitimat prin vot democratic.

Dacă la Fenechiu nu avem pretenții, măcar marele ”brand național” Ion Iliescu ar trebui să utilizeze corect noțiuni și expresii care, la vârsta lui, îl cam dezonorează și, în același timp, îi știrbesc din calitatea publică care ar trebui, constant, re-branduită! Așa-i când nu ai nepoți de care să te ocupi și să faci politică prin parcuri sau la o coadă la vată pe băț!