joi, 26 decembrie 2013

Sărbători cu bine tuturor prietenilor mei. La mulți ani, 2014!


sâmbătă, 4 mai 2013






Sărbători luminate tuturor de Sfintele Paște 2013!

duminică, 10 martie 2013

MOȚIUNEA ”REFORMIȘTII” ȘI MONICA MACOVEI



Nu-mi plac nici mămicile omide și, mai mult, tații omidoi, ”specialiști” în dat cu presupusul și deveniți, unii, peste noapte analiști politici…Platforma propusă de Monica Macovei și susținătorii săi s-a dovedit din start ca fiind fundamentată pe doctrină reală de centru-dreapta și pe valoare. Tocmai pe ceea ce lipsește clasei politice , repetente, românești!
Lansarea platformei la Iași, în 9 martie 2013, mi-a permis o identificare mai reală a celor cuprinse în programul d-nei Macovei și am primit acele lămuriri care-mi erau necesare. Mai întâi câteva constatări din partea unui reprezentant al societății civile, ne-membru de partid, cum am participat eu la eveniment, care am venit ca observator în sală dintr-un profund respect pentru un brand politic românesc la nivel european, admirat de toți cei ca mine, care urâm minciuna și hoția, unicele ”doctrine” transpartinice.
- ”da ce asta-i grafică? Asta-i platforma low-cost!”, am auzit de la câțiva membrii de partid cărora le plac ”cărțile de colorat”, așa cum s-au prezentat alte platforme! Rar mi-a fost dat să văd pe cineva rasfoind cele scrise pe câteva foi!!!
- platform ”Reformiștii” este suplă, concentrată, la nivelul de înțelegere al oricui vrea si este dispus să înțeleagă;
- aplaudacii ”președintelui care ieste!”, feseniști după față, după comportament, s-au acrit auzind idealul propus de d-na Macovei, unde combinatorii banilor publici vor dispare;
- majoritatea celor din sală nu au înțeles mai nimic din expunerea d-nei Macovei și, cel mai probabil, nici din replicile, la obiect, rostite de Cristi Preda și Teodor Baconschi, totuși pe înțelesul multor aleși prezenți!
Iată doar câteva crâmpeie din ceea ce am observant în mica sală unde a avut loc evenimentul. Un lucru este clar, atât timp cât la Iași avem asemenea aleși PDL, unii reieșiți din vânzarea activelor fostului UTC, acest partid nu are nicio șansă pentru o dreapta reală. Acești indivizi, pseudo-politicieni, combinatori de bani publici, feseniștii până-n măduva oaselor, nu au reprezentat niciodată electoratul căruia îi cerșesc mereu votul!
Din partea mea doamnă Macovei: ” nu mă las și nu vă las!”

miercuri, 20 februarie 2013

De ce România este țara în care se mănâncă ”can-can” pane și se ”beau” spălături securiste felicsiene!!



Faptul că în România ticăloșii dintre cei mai mari conduc țara nu mai este de mult timp o noutate! România este țara unde cu cât ai furat și furi mai mult ești mai ”respectat” în societate!
Un personaj politic, penal, dintre cei mulți, este și Relu Fenechiu, etern deputat de Iași și președintele PNL local. Acum câțiva ani în urmă,  dl. (penal ) Fenechiu a cumpărat niște transformatoare achiziționate drept fier vechi de către Dragoș Stănescu, bilibașa rromilor din Grajduri – Iași, analfabet…Ministrul actual al Transporturilor le-a vopsit, -deh! e ușor să umbli cu cioara vopsită-, și le-a ”plasat”, transformatoarele, drept noi către S.C. ”Electrica Moldova”(cu capital de stat) la o licitație unde ”mâna moartă” era, nu întâmplător, tocmai ”penalul ” Cristian Adomniței, actualul președinte C.J. Iași.  Evident că nu pe degeaba! Adică au bombat transformatoarele  vopsite drept noi,  iar directorașii firmei organizatoare, implicați în ”tranzacție”, au primit vile moka în cartierul de pe Bucium al fenechiului. Mari oameni, mari caractere!
Oamenii, pupindosiștii, fenechiului de Iași, denumiți și ”căcărăi fenekiști”, chiar spun că doar nu a furat nimic liderul lor! Ce-i o gaură în bugetul public de 2,8 milioane de euro? Doar el a creat o schemă piramidală de partid care cică-i reprezintă pe ieșeni! Nici eu și nici un alt ieșean responsabil nu suntem reprezentați de Fenechiu și ”căcărăii” lui! Schema piramidală creată de Fenechiu cu oameni plasați în funcții diferite în guvern sau parlament, în deconcentrate, adică bugetari la stat degeaba, este de fapt o structură de tip mafiot, care îl reprezintă doar pe acesta și afacerile lui!
Iată explicația sumară de ce România este țara în care votantul majoritar crapă de curiozitate ce au mai făcut prostituatele, ”vedete” tv  inclusiv prostituații politici și, unde, lăturile și minciunile ordinare emanată din ”zama infectă” a lui Felix Voiculescu fac rating tv!
Așa că, ieșenii , ar trebui să-l ia la țintă cu pietre pe penalul Fenechiu  îmbogățit prin jefuirea banului public și să-l oblige să se ducă din oraș împreună cu grupul lui organizat, pe care cred că-l putem numi simplu: G.I.O.!

vineri, 15 februarie 2013

Ultimul fesenist de vârf cu mentalitatea de șpăgar stângist din fruntea unui PD(L) cârmit spre dreapta! Oare?



Recunosc că l-am studiat pe Vasile Blaga de foarte mult timp și întotdeuna m-am îndoit că are vreo treabă cu dreapta sau centru-dreapta politică…Ca orice ”băiat îmbogățit prin mijloace oculte”, adică prin Vama Borș, dl. Blaga nu a înțeles nimic din politica responsabilă, în care guvernează statul de drept și legea, așa cum n-a înțeles nimic din respectul pentru cetățeanul votant! La dl Blaga totul se măsoară în șpaga la partid (dar nu totală!, prietenii știu de ce) și, în voturi, adică cum îi prostim să le smulgem votul.
Am să dau doar câteva crâmpeie din comportamentul de lacheu servil al statului totalitar prin care dl. Blaga ne-a convins iremediabil că este un rebut politic a cărui loc este alături de USL și mai ales de Dan Voiculescu și, evident, de pretenarul său, Frunzăverde.
Pe vremea când era membru al guvernului Boc și ”milițienii” au ieșit în stradă ajungând la poarta Cotrocenilor cu celebra urare ”ieși afară javră ordinară!”, dl. Blaga, în nesimțirea-i de ministru a spus: ”dar, au dreptate domnule președinte!”, expresie cu care a dat cu barosul în propriul partid și guvern!!!  ”Trebuie să le dăm bani că ne apără…” Atât a înțeles el din politică, că asmuțirea unei categorii de bugetari împotriva celorlalte categorii este ”cheia succesului”! Apoi, când dna Monica Macovei s-a luat de circuitul intern al șpăgilor și a propus curățenie în partid, acelașii domn Blaga a spus: ”da mai terminați odată cu reformele astea că ne pleacă…partidul!”. Adică, noi, suntem la putere și facem ceea ce așteaptă ”oamenii noștri” care ne-au votat, furăm cât putem! Despre contribuția dlui Blaga la căderea guvernului Ungureanu, încă nu vrem să vorbim pentru că am fost intoxicați cu scenarii alambicate, intenționat și, mai așteptăm…(promitem că vom reveni).
Mentalitatea dlui Blaga este una tipic securisto-comunistoidă, sau fesenisto-uselistă, are o singură doctrină, jaful și îmbogățirea prin orice mijloc…Mi-l aduc aminte pe un senator (întâmplător de Iași), pretenar de șpagă cu dl Blaga, care s-a ajuns în posturi ”înalte” cu competențe profesionale extrem de reduse, -confirmate de boutiq-uri universitare de partid (e)- doar cu traista cu bani la vedere! Acesta este Vasile Blaga. Atât a înțeles el din politică!
Se spune că este soldat/căprar credincios și că e un bun organizator? O fi! Poate la altceva! Pentru un partid care se revendică la dreapta  dl. Blaga este o imensă piedică pentru că este un exponent al statului de ”drepți”, cu cascheta în mână și cu șpaga la vedere. Cât despre ”credința politică” a dlui Blaga,  locul lui este alături de Frunzăverde și alți trădători, în U.S.L….Drum bun, lui și PD(L)-ului,  în neo-FSN, adică U.S.L.!


Notă:
precizăm că poziționare noastră nu are nimic de-a face cu candidatura dnei Udrea, pe care o vom înfiera în aceeasi manieră de centru-dreapta și, nu, una proletară, pentru care avem, din păcate, cam tot aceeași părere….Pentru un partid de dreapta cum se autointitulează PD(L) pălăriile pentru cei doi candidați, deja anunțați, sunt imense, poate cu un ușor avantaj, când bate vântul, pentru dna Udrea…. că-i purtătoare de fustă!
 

miercuri, 6 februarie 2013

Iata, si, de ce nu intram in Schengen!!



Te naşti într-un sat de pe lângă un oraş mai mare. Satul vostru are şi o şosea. Tu nu stai la şosea. Acolo stau ăia înstăriţi. Tu nu eşti.
Creşti auzind-o pe maică-ta spunându-şi cât e de proastă că l-a luat pe tac-tu şi spunându-ţi că "dacă nu înveţi ai să ajungi că el!".
La şcoala din sat eşti primul. Maică-ta e mândră, vecinele sunt invidioase, iar taică-tău... bea în cinstea ta.
Dai la liceu la oraş. Primul şoc cultural. Stai la o mătuşă.
Domnişoară la 50 de ani. Pentru tine e zâna cea bună, pentru vecinii ei, "nebuna de la cinci". Îţi petreci mare parte la baie. Veceul în casă te fascinează.
După primul an de liceu în care ai fost doar al cincilea din clasă şi maică-ta aproape că te renegase, dar te acomodezi şi te faci tocilar.
Ţi se zice "Ţăranu", fetele îţi vorbesc frumos doar când îţi cer tema, băieţii joacă fotbal cu ghiozdanul tău.
Ajungi la facultate. La Bucureşti. Al doilea şoc cultural.
Maică-ta îţi trimite scrisoare că poate să moară liniştită.
În aceeaşi scrisoare, mă-ta mare zice că ea vrea să te vadă însurat şi că moare dup-aia.
Stai la cămin şi te descurci cu mâncare de acasă ţinută la rece pe pervazul ferestrei. Şi aici eşti printre fruntaşi.
În ultimul an de facultate, te duci internship.
Stai opt luni neplătit, după opt luni şeful biroului îţi zice: "Avem un post liber". Accepţi chiar salariul minim pe economie. O suni pe maică-ta şi-i dai raportul. E atât de fericită încât, se gândeşte că, acum că te-ai realizat la Bucureşti, ar putea să-l lase pe tac-tu şi să vină să stea cu tine.
La job vii primul şi pleci ultimul. Lucrezi în weekend şi de-acasă. Eşti ultra-obedient şi pupincurist.
Colegii sunt scârbiţi de tine, şeful te place şi te exploatează. Îţi măreşte salariul. Poţi chiar să îi trimiţi şi maică-tii nişte bani.
Te însori cu cea mai frumoasă fată de la tine din sat. E şi ea venită la Bucureşti, dar nu a avut succesul tău. Faceţi nuntă în sat. Maică-ta plânge, bunică-ta nu moare, în schimb e mort de beat taică-tău.
Eşti avansat. Ceva directoraş.
Ea e gravidă.



Faci credit pentru casă şi maşină.
Te aşteaptă 25 de ani de rate şi vacanţe în Turcia şi Grecia.



Bunică-ta a murit, maică-ta vine la voi să vă crească plodul, taică-tău e tot la birt. Nu eşti fericit, dar eşti împlinit...si continuarea...
- ... vine criza - te dau aia afara - iti vinzi masina, banca iti ia casa - te intorci sa stai cu parintii in satul de unde ai plecat - nevasta-ta incepe sa spuna cat de proasta a fost ca te-a luat pe tine de barbat in loc sa-l ia pe Gheorghe care e recuperator (proxenet, traficant) in Spania si are vila cu piscina si MeLeu in curte!- incepi sa-ti petreci cat mai mult timp la birt (alaturi de taica-tu)... si bei ca fii-tu e primul din clasa!

           Morala: Ai carte, n-ai parte!











NOTA: autor necunoscut -  cu mici si nesimnificative adaugiri! Preluat de pe net cu bunavointa unui prieten si el ANONIM!