Sentimentul şi mândria lucrului bine făcut şi greaţa de lăturile politice

Fără a încerca să fac destăinuiri sau autoevaluări empirice, am o părere suficient de pozitivă despre rolul meu social, ca dascăl şi mentor, pentru multe generaţii de elevi care m-au "suportat" la ore în cei 17 ani de carieră didactică, dintre care 16 petrecuţi la Şcoala Normală "Vasile Lupu".

Sunt însă şi vremi când doreşti mai mult şi simţi lucrul acesta ca pe o provocare, aproape necesară, poate şi datorită vârstei. Nu m-am prea legat sentimental foarte mult de locul de muncă, pentru că, orice travailleur la stat, practică o activitate socialmente necesară, specifică locului şi timpului respectiv.

Nu mi-am dorit decât să fac treabă, aşa cum cred eu că este mai bine pentru elevii mei şi instituţia respectivă, într-un respect total pentru tot ceea ce am înţeles eu valoare adăugată în interesul formării viitorului cetăţean, mai mult sau mai puţin, european. Dar, când simţi că ticăloşii care au îngropat sistematic învăţământul românesc şi bineînţeles, şcoala pedagogică se caţără pe funcţii (mai ales cu suport politic) chiar că te apucă greaţa de tot ceea ce te înconjoară. Din nefericire, şcoala a devenit apanajul arbitrariului politic şi a slugilor (ordinare) care sunt cocoţate în funcţii decizionale. Mi s-a ivit şi mie această ocazie de mai multe ori, dar am o coloană vertebrală care, chiar îmi place să cred, am reuşit s-o îndrept multora dintre elevii mei...

Mă simt foarte bine când muncesc util şi, nu mi-am trădat niciodată crezul că aceşti indivizi care mi-au făcut atâta rău, profesional şi familial, vor rămâne nepedepsiţi pentru totdeauna.

Cred că a venit vremea să divulg două secvenţe din lupta cu securimitea cică penelistă locală care nu reuşeau să mă anihileze total şi să-mi închidă gura în decembrie 2005...

În timpul orei la o clasă, m-am trezit la uşă cu tovarăşul director al primăriei (parcă Chirica se numea...!) împreună cu un alt tovarăş poliţist (probabil tot de partid de-ai lor). Am refuzat să-mi părăsesc clasa şi le-am pus să aştepte să se sune... Au început ameninţările, că să le divulg numele elevilor care au organizat manifestaţiile împotriva tovarăşei inspectoare şcolare de partid penele Gavrilă (parcă) şi a secăturilor ei, total minoritare, din şcoala normală . Am refuzat orice "colaborare" cu acei indivizi cu comportament de "scule securiste în exerciţiul funcţiunii.." şi am fost aspru ameninţat că o să-mi arate ei mie şi că oricum vor afla de la elevii "infiltraţi", mai ales din rândul celor interni. Ce au aflat nu ştiu, doar că m-am interesat dacă au fost cumva nişte capi ai manifestărilor dintre elevi şi, să încerc să-i protejez împreună cu cei câţiva colegi de onoare şi de mare caracter din şcoală care nu au abandonat lupta cu ticăloşia politică.

Al doilea eveniment la fel de hilar a fost după conferinţa de presă organizată de mine în calitate de director de şcoală în care am clarificat toate minciunile şi demagogia ieftină pusă la cale de aceiaşi ticăloşi politici locali. În rândurile "ziariştilor" s-au infiltrat nişte alţi "tovărăşei de prea mult bine" care m-au tras deoparte şi mi-au atras atenţia, că pentru tot ceea ce am spus în acea conferinţă de presă o să am mari probleme, "s-ar putea să mă calce maşina..." sau " o să rămân fără serviciu"...şi, că oricum nu o să apară în gazete ceea ce am spus eu. Şi, aşa a fost, nu a apărut mai nimic, ba chiar şi cei care mai făceau cât de cât ziaristică de Bahlui şi-au arătat adevărata "faţă" coruptă, fie de pe la Radio Iaşi sau TVR Iaşi (acum ceva timp am înţeles de ce unii au ajuns mari responsabili prin CA la Bucureşti)...

STUDIU DE CAZ

Ce legături există între modul de lucru kaghebisto-securist al partidelor unice şi pseudoclasa politică locală neo-capitalistă. Faceţi comparaţie între jaful asupra şcolii între anii 2000-2004 şi 2005-2008 şi, veţi vedea că toţi au un singur ţel, resursele şcolii şi distrugerea educaţiei ca sistem.

* * *

Şi, ca să închei într-o notă super-optimistă, vreau să vă informez că m-am decis să părăsesc ruina fostului castel vasilian şi mă pun la dispoziţia comunităţii pentru a-mi face treaba aşa cum ştiu cel mai bine, adică performant, apolitic şi mai ales eficient, în oricare şcoală are nevoie de experienţa şi profesionismul meu .