După peste...20 de ani!

După doi ani de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial, la 12 decembrie 1941, România este presată de Germania să declare război Statelor Unite ale Americii. Deşi americanii au răspuns abia în iunie 1942, în aceste 6 luni ei s-au interesat de comportamentul şi obiceiurile românilor. Aşa se face că agenţia guvernamentală însărcinată cu propaganda (Office of War Information) o angajează pe antropologul Ruth Benedict să scrie un studiu despre cultura şi comportamentul românilor. Fără a veni să viziteze România, Ruth Benedict, unul din cei mai mari antropologi ai tuturor timpurilor, elevă a lui Franz Boas (supranumit şi "părintele antropologiei"), scrie un studiu ştiinţific pe baza unor interviuri cu personalităţi româneşti, studiu pe care îl va finaliza în noiembrie 1943, avansând astfel calea metodei denumite "antropologie de la distanţă".

Lucrarea începe cu o scurtă trecere în revistă a istoriei românilor. Autoarea spune că, deşi din cele mai vechi timpuri populaţiile de pe teritoriul actualei Românii au fost exploatate pe rând, mai întâi de Imperiul Roman, apoi de cel Otoman, forţaţi la muncă agricolă de grecii care au primit pământ de la stat şi cuceriţi de Imperiul Habsburgic, românii au reuşit să îşi creeze o identitate istorică naţională.

Trecând apoi în contemporaneitate, studiul susţine că românii sunt, în primul rând, preocupaţi de crearea imaginii de sine şi analizează modul în care aceştia concep formarea unei identităţi în contextul social.Pentru că timpul era scurt, autoarea s-a bazat pe analizarea unor proverbe din cultura română, care să reliefeze modul în care românii concep dezvoltarea personală.

Conform concluziilor cercetătoarei, românii se bucurau din plin de viaţă, iar oportunismul şi agresivitatea erau considerate "arme" pe care orice individ le putea utiliza împotriva celor care îi îngrădeau fericirea. Românii erau prezentaţi ca având o dorinţă arzătoare de a se îmbogăţi cu orice chip şi prin mijloace cât mai simple. Pasiunea lor pentru jocurilor de noroc, o potenţială sursă de îmbogăţire, este consemnată şi ea de către antropolog. Omul din România era văzut drept un individ impulsiv şi violent, dar care se simţea vinovat atunci când experimenta plăceri şi se pedepsea pentru acest lucru. Practicile bisericeşti şi mai ales spovedania sunt mult mai puţin apreciate decât vechile credinţe populare, practicate în zonele rurale. Autoarea consemnează că religia practicată în România nu respectă canoanele creştine, căci preoţii sfătuiesc mamele să îşi trimită băieţii la bordel pentru a-şi potoli ispitele.

Cea de-a doua preocupare a românilor, după dezvoltarea personală şi implicit îmbogăţirea, era reprezentat de îndeplinirea obligaţiilor familiale. Solidaritatea socială avea un nivel scăzut şi, prin urmare, nu putea fi vazută ca o povară, dar nici ca un ajutor real.
Bazându-se pe interpretarea unor proverbe precum "Capul plecat sabia nu-l taie" sau "Sărută mâna pe care nu o poţi muşca", antropologul afirmă că românii trăiesc într-o societate în care a săruta mâina superiorului este o practică comună, ei fiind umili şi supuşi. Nici onoarea nu are o valoare prea mare, concluzionează autoarea în urma analizării unor zicale precum "Onoarea nu ţine de foame".

Mândria, înţeleasă în acest fel, era considerată o valoare naţională. Chiar şi nunta era un prilej prin care părinţii mirilor îşi arătau statutul. Ceea ce i se pare bizar lui Benedict este faptul că zestrea fetei era anunţată public şi în detaliu. La români, afirmă autoarea, bărbatul îşi alegea întodeauna o femeie frumoasă la trup, dar nu şi la faţă. În acest fel, femeia nu ar fi fost dorită de un alt bărbat şi ispitită de acesta.

Pe de altă parte, antropologul remarcă în lucrarea sa că, în cultura românească, bătaia reprezintă un preludiu sexual. Ea este considerată un atribut divin, lucru pe care românii l-au consemnat în proverbul "Bătaia e ruptă din rai". De bătaie nu scăpau nici copiii obraznici, dar Benedict notează că, spre deosebire de polonezi, românii sunt mult mai blânzi cu odraslele, fiind şi mult mai permisivi. Situaţia se schimbă totuşi atunci când în familie apare cel de-al doilea copil. În majoritatea cazurilor, românii îl neglijează pe primul şi devin chiar violenţi în prezenţa acestuia.

Unul din cele mai criticate aspecte ale societăţii româneşti, în studiul lui Benedict, este lipsa unei unităţi politice, dar şi iredentismul politic. Antropologul susţinea că instituţiile naţionale ale României sunt slab dezvoltate, neavând stabilitate. Politica din România se baza pe simboluri culturale, iar masele de oameni se lăsau conduse precum oile.

Trebuie remarcat faptul că multe dintre observaţiile pe care autoarea le-a făcut acum aproape 70 de ani sunt de o tulburătoare actualitate.

În Cultura şi comportamentul la români, Ruth Benedict surprinde modul de organizare a traficanţilor de influenţă şi al speculatorilor. Drept concluzii, antropologul a scris că "Idealul de viaţă românesc este practic hedonismul. Oamenii ar trebui să îşi satisfacă dorinţele".
"Această aprobare a plăcerii e substratul atitudinilor româneşti în relaţiile interpersonale. Un individ îşi bazează legătura cu un alt individ pe plăcerea pe care i-o furnizează această legătură".
"O relaţie omenească bună care să nu dăruiască plăcere este pentru români o contradicţie în termeni"; oportunismul românesc este o expresie a hedonismului românesc".

Deşi lucrarea Romanian Culture and Behavior a fost terminată în 1943, ea a fost tipărită mult mai târziu, în România fiind tradusă abia după anul 2000.

CONCLUZII- DUPĂ PESTE 20 DE ANI!

Evident trăsăturile care generalizează, antropologic, poporul român este tipic balcanic, speculativ și arată ceea ce se cunoaște dar …nu se recunoaște; un popor care trăiește în sărăcie îl vinde și pe Dracu drept Înger! Am sperat că măcar după căderea comunismului trăsăturile antropologice datorate mentalului colectiv sa ”eu-lui” individualizat să se fi schimbat. Din păcate cei peste 40 de ani de comunism, nu au făcut decât, ca prin uniformizarea socială declarată, ca politică națională de comuniști cu toate racilele trecutului moștenite sub turci, ruși sau austro-ungari, să răbufnească și cu mai mare putere. Din păcate!

Bibliografie

www.descopera.ro/decembrie 2011

RETROSPECTIVA ISTORICĂ A TRANSPORTURILOR MIORITICE

Pornind de la o abordare a principiului istorismului în “ştiinţa politicii mioritice”, unde, ştim cu toţii, vorbim despre corupţie dar n-avem corupţi, iar cei bănuiţi şi dovediţi din clientela politică ne râd prosteşte în nas “de pe sticlă” arătându-ne “cât sunt ei de iubiţi de alegătorii care i-au trimis în Parlament…” (a se vedea dna Ridzi de exemplu, dar şi foarte mulţi alţii de aceeaşi teapă cu ea!).

Avem aici, graţie unui prof. univ. braşovean (îmi scapă numele şi îmi cer scuze), o scurtă evaluare a sistemului de transporturi, pe un palier de cca 2000 de ani şi vom vedea care sunr marile deosebiri înregistrate şi cam cum stăm în realitate…

Romanii
Au fãcut pod peste Dunãre în 105 şi au ocupat Dacia în 106. Au pornit spre nord fãcând drum imperial, drum de piatrã. Între 6 şi 10 metri lãţime, patru straturi adâncime, 90 cm, straturi de bolovani legaţi cu mortar, piatrã spartã mãrunt, pietriş sau nisip cu grãunte mare, apoi pavimentul, lespezi şlefuite. Pe margini, borduri solide, din loc în loc, brâuri care sã ţinã drumul strâns, rigole ca sã se scurgã apa. Inginerii prospectau terenul în faţã. Ştiau morfogeodezie şi respectau principiile. La numai douã zile de mers, în spatele lor venea drumul. În 108 au ajuns la Napoca, apoi la Porolissum, lângă Zalãu. 450 km. În doi ani. Apoi au fãcut drumurile secundare, drumuri pentru transport marfã sau vicinale. Dar şi drumuri private. În total, în Dacia au fãcut peste 4.300 de kilometri de drumuri şi 25 de poduri în primii ani de ocupaţie.... Ei au stat aici 160 de ani. Nouã ne-au mai trebuit 1.600 de ani sã facem încã pe atât!”

Nemţii şi austrieci

Au făcut 6.800 de kilometri de drumuri şi cale ferată în timpul lui Carol I, în mai puţin de 15 ani. În Transilvania, toate mãsurãtorile topo şi hãrţile s-au fãcut în timpul ocupaţiei habsburgice. Topograful Dorin Ursuţ le-a studiat şi a predat topografia la universitate spunând tot timpul: de fiecare datã, la fiecare verificare, cotele din hãrţile tocmite de austrieci au ieşit la fix!(simplu: pentru că erau profesionişti în tot ceea ce făceau!)

Românii
Un exemplu din cele foarte multe…Trei ani au lucrat la 5,6 km de drum care ocoleşte Gherla. În 14 august 2010, Emil Boc, Radu Berceanu, directori locali şi primarul Gherlei cu soborul de popi în frunte, tãiau panglica acestei centuri ocolitoare. La cinci zile dupã, drumul s-a prãbuşit! A alunecat terenul. Şi acum se lucreazã la el, iar firma care l-a fãcut se obligã sã plãteascã refacerea lui. Primarul, premierul, ministrul se obligã şi ei sã-i mai taie o datã panglica, pe 1 Decembrie la sfântu aşteaptă!

Pânã atunci avem timp sã vã spunem şi povestea incredibilã a acestui rateu tipic românesc. Şi încã ceva. Cam cât suntem de diletanţi în comparaţie cu romanii care ne-au fãcut drumurile când au cucerit Dacia? Le-au fãcut atunci şi au rezistat 2.000 de ani. Pânã când, au venit buldozerele aduse de incompetenţii (dar buni bandiţii politici!) care au acaparat banul public, indiferent cum s-au numit ei: Mitrea, Dobrea, Orban sau Bercovics. Care sunt averile acestora? De unde? Simplu, din banul public… Şi, de asta, avem cea mai ruşionoasă infrastructură din toată Europa, exclusiv cele din Albania şi Moldova!

În judeţul Iaşi s-au făcut numeroase drumuri prin programul Sapard. Toate sunt mocirlă, s-a ales praful de ele în doar 2-3 ani…Indiferent pe care dintre ele aţi merge: Pd. Iloaiei-Spinoasa-Erbiceni, Popeşti-Obrijeni, pe la Comarna, Costuleni, etc, ba unele, nici măcar nu au mai văzut covor asfaltic (!) A fost cineva tras la răspundere? Nu, pentru că statul mafiot condus de securiştii lui Năstase i-a “îmbrobodit” pe europeni şi, apoi, aceştia simţindu-se traşi pe sfoară, ne-au tăiat finanţarea! Cine a pierdut? Cetăţeanul român! Cu ce urmări? Se vede…

Încheiem cu bancul amar al zilei:

Un ascultător: Câţi miliardari sunt in România ?

Radio Erevan: Nu ştim, dar până să vă răspundem au mai apărut câţiva (dar tot din banul public).