Jignirea ca virtute

Recentul derapaj politico -istoric transmis în direct pe sticlă cu acuzația extrem de gravă a președintelui Băsescu la adresa Regelui Mihai m-a descumpănit un pic...Prima mea reacție a fost rezervată, Băsescu știe mai multe decât noi și, teoretic, poate are dreptate!
Nu știu nici măcar dacă prin lipsa lui de politețe și prin crisparea colerică a transmis un mesaj coerent, istoria este o ...pseudoștiință, o minciună povestită de unii și alții după cum le servește interesului lor de clan, gașcă sau de afaceri, deci, este un instrument politizat!
Nu m-am mirat nici de isteria condamnării publice a declarației președintelui, dar, ca cetățean responsabil și contribuabil al acestei țări ridic două probleme.
Prima este legată de moralitatea liderilor opoziției. Este arhicunoscut faptul că ”istoricii” neamului sunt indivizi cu pedygree securist, nimeni nu putea avea acces la facultățile de filozofie sau istorie decât pe baza dosarului de ”bună purtate”. Așa că filozofo-istoricul Antonescu are un ”trecut” greu de care unii știm bine cum a decurs și nu mi se par morale luările lui de ”poziție”. Cum, la fel de imoral este salariul ridicat de același lider politic de la Senat pentru ...lipsuri de la ședințe. Dar cine se împiedică de moralitate în politică!
Al doilea aspect este legat de prestanța unor lideri de opinie ai ...societății civile în frunte cu dna Zoe Petre. Dacă cu adevărat sunt istoricii de marcă care se consideră ei, așteptăm cu viu interes ca împreună cu celălalt istoric, Stelian Tănase, să ne convingă că Băsescu bate câmpii. Dar acest lucru să fie real și nu un partizanat clientelar, ca membri ai camarilei lui Crin sau Ponta, după caz...Capisci, Antonescule!

RETROSPECTIVA ISTORICĂ A TRANSPORTURILOR MIORITICE

Pornind de la o abordare a principiului istorismului în “ştiinţa politicii mioritice”, unde, ştim cu toţii, vorbim despre corupţie dar n-avem corupţi, iar cei bănuiţi şi dovediţi din clientela politică ne râd prosteşte în nas “de pe sticlă” arătându-ne “cât sunt ei de iubiţi de alegătorii care i-au trimis în Parlament…” (a se vedea dna Ridzi de exemplu, dar şi foarte mulţi alţii de aceeaşi teapă cu ea!).

Avem aici, graţie unui prof. univ. braşovean (îmi scapă numele şi îmi cer scuze), o scurtă evaluare a sistemului de transporturi, pe un palier de cca 2000 de ani şi vom vedea care sunr marile deosebiri înregistrate şi cam cum stăm în realitate…

Romanii
Au fãcut pod peste Dunãre în 105 şi au ocupat Dacia în 106. Au pornit spre nord fãcând drum imperial, drum de piatrã. Între 6 şi 10 metri lãţime, patru straturi adâncime, 90 cm, straturi de bolovani legaţi cu mortar, piatrã spartã mãrunt, pietriş sau nisip cu grãunte mare, apoi pavimentul, lespezi şlefuite. Pe margini, borduri solide, din loc în loc, brâuri care sã ţinã drumul strâns, rigole ca sã se scurgã apa. Inginerii prospectau terenul în faţã. Ştiau morfogeodezie şi respectau principiile. La numai douã zile de mers, în spatele lor venea drumul. În 108 au ajuns la Napoca, apoi la Porolissum, lângă Zalãu. 450 km. În doi ani. Apoi au fãcut drumurile secundare, drumuri pentru transport marfã sau vicinale. Dar şi drumuri private. În total, în Dacia au fãcut peste 4.300 de kilometri de drumuri şi 25 de poduri în primii ani de ocupaţie.... Ei au stat aici 160 de ani. Nouã ne-au mai trebuit 1.600 de ani sã facem încã pe atât!”

Nemţii şi austrieci

Au făcut 6.800 de kilometri de drumuri şi cale ferată în timpul lui Carol I, în mai puţin de 15 ani. În Transilvania, toate mãsurãtorile topo şi hãrţile s-au fãcut în timpul ocupaţiei habsburgice. Topograful Dorin Ursuţ le-a studiat şi a predat topografia la universitate spunând tot timpul: de fiecare datã, la fiecare verificare, cotele din hãrţile tocmite de austrieci au ieşit la fix!(simplu: pentru că erau profesionişti în tot ceea ce făceau!)

Românii
Un exemplu din cele foarte multe…Trei ani au lucrat la 5,6 km de drum care ocoleşte Gherla. În 14 august 2010, Emil Boc, Radu Berceanu, directori locali şi primarul Gherlei cu soborul de popi în frunte, tãiau panglica acestei centuri ocolitoare. La cinci zile dupã, drumul s-a prãbuşit! A alunecat terenul. Şi acum se lucreazã la el, iar firma care l-a fãcut se obligã sã plãteascã refacerea lui. Primarul, premierul, ministrul se obligã şi ei sã-i mai taie o datã panglica, pe 1 Decembrie la sfântu aşteaptă!

Pânã atunci avem timp sã vã spunem şi povestea incredibilã a acestui rateu tipic românesc. Şi încã ceva. Cam cât suntem de diletanţi în comparaţie cu romanii care ne-au fãcut drumurile când au cucerit Dacia? Le-au fãcut atunci şi au rezistat 2.000 de ani. Pânã când, au venit buldozerele aduse de incompetenţii (dar buni bandiţii politici!) care au acaparat banul public, indiferent cum s-au numit ei: Mitrea, Dobrea, Orban sau Bercovics. Care sunt averile acestora? De unde? Simplu, din banul public… Şi, de asta, avem cea mai ruşionoasă infrastructură din toată Europa, exclusiv cele din Albania şi Moldova!

În judeţul Iaşi s-au făcut numeroase drumuri prin programul Sapard. Toate sunt mocirlă, s-a ales praful de ele în doar 2-3 ani…Indiferent pe care dintre ele aţi merge: Pd. Iloaiei-Spinoasa-Erbiceni, Popeşti-Obrijeni, pe la Comarna, Costuleni, etc, ba unele, nici măcar nu au mai văzut covor asfaltic (!) A fost cineva tras la răspundere? Nu, pentru că statul mafiot condus de securiştii lui Năstase i-a “îmbrobodit” pe europeni şi, apoi, aceştia simţindu-se traşi pe sfoară, ne-au tăiat finanţarea! Cine a pierdut? Cetăţeanul român! Cu ce urmări? Se vede…

Încheiem cu bancul amar al zilei:

Un ascultător: Câţi miliardari sunt in România ?

Radio Erevan: Nu ştim, dar până să vă răspundem au mai apărut câţiva (dar tot din banul public).

Ce mai aşteptăm de la clasa politică; doar să le "moară exponenţii"...

Citind astăzi un lung articol scris de Adr. Neculau într-unul din ziarele locale, nu pot să-mi înfrânez pornirile şi, să scot, din tolba cu filosofii politice proprii un mai vechi material, scris acum vreo 2-3 ani în urmă şi adus la zi...

"Lupta dintre forţele de conformare şi forţele de inovare nu-şi pierde niciodată atracţia şi rămâne decisivă şi pentru unele, şi pentru celelalte..." (J. Moscovici, Psihologia minorităţii active). "Când o populaţie este bombardată până la saturaţie cu modele, sloganuri, valori care nu au putut produce nimic nou, cerând conformare fără nici un fel de gândire critică, uniformitate şi mişcare dirijată precum mersul acelor de ceasornic, totul devine deodată suspect şi creează o sensibilitate la alte discursuri. Apare întâi mirarea, apoi se instaurează protestul şi se încheagă, încetul cu încetul, unitatea celor ignoraţi...(A. Neculau)

Prin ce impresionează aceste grupări minoritare care se intitulează “partide politice”? Printr-un stil de gândire nou, deosebit, sfidând limbajul şi gândirea la care oamenii au aderat până atunci, hipnotizaţi, manipulaţi prin media! Grupuri din ce în ce mai largi realizează ca au devenit jucăria unor forţe malefice, că gândesc după un tipar care le-a fost indus, că le-au fost sugerate gusturi, standarde străine de evaluare şi se hotărăsc să reziste şi să se revolte. O noua filozofie de viaţă îşi face încetul cu încetul loc printre cei orbiţi de stilul şi de limbajul mult coborât în derizoriu.

Toţi politicienii mioritici reclamă puterea în virtutea parvinitismului care îi caracterizează; ei sunt clasa “aleasă”, de neînlocuit, poziţia lor a fost câştigată prin sacrificii mari, corupte şi corupătoare deopotrivă. Dacă ne uităm cu ce “lacrimi” tovarăşii din gloata “opoziţiei” actuale reclamă puterea, adică acei care s-au înfruptat puternic şi scârbavnic din ciolan aducându-i pe români la sapă de lemn fără nicio umbră de remuşcare, atunci avem imaginea grotească a cine ne sunt politicienii actuali. Exact ca şi comuniştii, care de fapt au venit la putere ajutati de “pretenii (lor)de la răsărit!”şi s-au instalat ca o neo-burghezie roşie, clamând, înfierând cu mânie proletară burgezia anterioară, dar trăind exact ca aceştia într-o bunăstare deşanţată.

Am studiat cu maximă atenţia democraţia atât de invocată a perioadei interbelice a secolului al XX-lea, exact aceleaşi sentimente, ca şi acum, dominau societatea românească de atunci, aceeaşi corupţie, acceaşi nepăsare faţă de cetăţean. Tocmai din acest motiv, comuniştii, au venit la putere printr-un vid democratic de neîncredere în foştii politicieni pătaţi şi, au reprezentat pentru început, un potenţial orizont de aşteptare evolutivă care a şi reuşit prin industrializarea forţată să “confirme”. Astfel şi burgezia roşie s-a instalat lejer la putere distrugând doar elitele care se opuneau, nu şi pe cei care au coabitat şi au servit regimul pentru a-şi menţine privilegiile.

Şi, actuala clasă/cloacă politică se ghidează după acelaşi plan diabolic, în numele “democraţiei lor originale”, a “pluralismului” (“pleacă ai noştrii, vin ai noştrii…ăilalţi rămân ca proştii!”, adică populaţia), “anticorupţiei” şi “anticomunismului deşănţat”, adică acele sloganuri imbecilizatoare în care, ei, politicienii actuali nu cred nicio clipă şi, prin care îşi doresc şi dobândesc puterea doar pentru ei şi gaşca lor apropiată, nu au niciun respect faţă de contribuabilul român care până la urmă îi plătesc… Cetăţenii/votanţii nu fac parte niciodată din vreun algoritm al bunăstării “cetăţii”, ei, iau “parte”la spectacolul de jocuri si lumini transmis pe sticla tembelizorului unde “politicienii” se zbenguie în funcţie de cotizaţia aruncată la partid în următorii 4 ani de după alegeri. Dacă vreţi să aveţi imaginea lipsei elementare de bun simţ în “gospodărirea” banului public faceţi o analiză aritmetică: câţi bani din suma “forfetară parlamentară” au cheltuit deputaţii ieşeni, Fenechiu şi Spânu; răspuns: cam de peste 3 ori mai mult decât un deputat maghiar! Puterea este foarte importantă pentru politicieni, aceasta duce la acapararea averilor imense şi subjugarea banului public către clientelele relativ reduse de corupţi apropiaţi lor, ale “găştilor masonice” în care sau, la care au aderat. (cine se aseamănă se adună!)

Între profeţie optimistă a lui Brucan conform căreia ne trebuie cel puţin 20 de ani pentru a se instaura democraţia în spaţiul mioritic şi cea pesimistă a lui Djuvara, că ne sunt necesari cel puţin o generaţie, eu, înclin să cred că cei 45-50 de ani de comunism cer/reclamă cel puţin două generaţii de spălare socială reală a românilor. Adică şi “puii” lui alde: Iliescu, Hrebenciuc, Ponta, Cozmâncă, Gioană, Dragnea, Mazăre, Oprişan, Nichita,Tăriceanu, Antonescu, Fenechiu, Orban, Voiculescu, Băsescu, Videanu, Berceanu, Blaga, Udrea, Bela, Attila, Vadim Tudor, Becali, Diaconescu otv, etc., trebuie să “moară” şi astfel să avem speranţe…

Ăştia de acum, parcă, sunt clonele “mulatre” ale acelor politicieni intebelici, rezultaţi din “violul” politic de sub comunişti, adică neo-burghezia clientelară mioritică…Şi, ca o ironie, moderată, închei cu un banc englezesc:

-John, unde-i câinele?

-Sir, făcea politică şi l-am împuşcat!

-John, după ce ţi-ai dat seama că făcea politică?

-Sir, era în grădină şi mâna rahat...!