Justiţia română legată la ochi...

Crearea instituţiilor şi structurilor democratice care să garanteze statul de drept este un ideal pentru România. Tocmai de aceea justiţia care prin independenţa ei ar fi principalul pilon care să curme din faşă corupţia trebuie să devină principalul garant a libertăţilor cetăţeneşti...
Dar, societatea cripto-comunistă generată de sistemul putred care a preluat puterea imediat în anul 1990 se luptă din răsputeri să ţină sub control independenţa justiţiei. Politicul a intrat sistematic în justiţie deturnând sensul real al acestei instituţii şi, determind, perpetuarea statului corupt. Lacheii comunismului au fost făcuţi peste noapte avocaţi, jurişti, judecători sau chiar procurori şi imediat înregimentaţi în structuri politice sau clanuri partizane, acolo unde şantajul cu dosare (fel de fel de colaboratori, etc) este arma obţinerii soluţiilor favorabile. Recentele arestări din rândul justiţiei ieşene este o perdea de fum asupra ticăloşiilor în lanţ săvârşite în actul de justiţie. Sunt judecători care dau rezoluţii sau decizii doar în avantajul statului (drept civic sau comercial!), aşa cum sunt şi alţi destui "mafioţi" în robe subrdonaţi clanurilor economico-financiare şi politice. Ca unul care am fost dezavantajat în câteva rânduri de sistemul judiciar românesc o spun cu toată tăria că putregaiul pute din ce în ce mai tare...
Dacă în occident definiţia judecătorului este ..." arbitrul care stabileşte care este cel mai bun avocat al părţilor", în România definiţia este mai simplă: "judecătorul este acel individ îmbrăcat în robă, cocoţat pe un scaun înalt care stabileşte/decide după grosimea şpăgii sau comanda politică..."
Recentele ieşiri ale preşedintelui Băsescu care arată acest putregai nu sunt altceva decât zvâcniri palide care nu vor reuşi, din păcate, să detoneze sistemul răului care este o imensă caracatiţă. Aşa că şi statul de drept rămâne un deziderat al generaţiilor viitoare!

Frumuseţea sărbătorilor...sărace!

În perioada grea pe care o traversăm cu toţii şi, parcă desprinsă din poveştile lui Creangă (mai sărac decât ieri, azi...şi de când mă ştiu, parcă n-am fost niciodată!) am remarcat un reviriment al societăţii civile, benevole şi voluntare, în materie de bunătate.
Holurile facultăţilor din corpul B a Universităţii Alex. I. Cuza sunt pline de afişe care doresc să stimuleze sensibilitatea studenţilor şi a profesorilor pentru donaţii, de la obiecte la resurse financiare, destinate copiilor din mediul rural din Judetul Iaşi. M-a mişcat solidaritatea studenţilor reuniţi în diferite forme asociative (ligi şi asociaţii) care ne demonstrează că pot gândi pozitiv şi că, pot contribui la mai binele (chiar dacă acest mai bine este vremelnic!) unor oameni, acolo, în polii sărăciei U.E. de pe la: Urşiţa, Zmeu, Mironeasa, ş.a.
Studenţii noştrii s-au trezit şi pot aduce un stimul nou într-o societate aflată în derivă constantă...Poate că acest demers să fie amplificat şi urmat de alţii şi alţii din societatea civilă care ar trebui, teoretic, să devină slujbaşul şi paznicul democraţiei mioritice. Sunt mândru de studenţii noştri că s-au trezit! Sper săi ţină!

Şcoala românească faţă cu reacţiunea

Managementul şcolii este asigurat în cea mai mare parte aşa cum este normal de comunitatea locală. Direcţiunea şcolilor, cu mici excepţii, este asigurată politic pentru ca puşculiţa cu banii publici gestionată de primării să meargă acolo "unde trebuie...". De aceea şi gripajele care apar în colective sunt ţinute cu străşnicie sub tăcere pentru a nu deranja sistemul piramidal bine articulat. Cred că o măsură urgentă pe care ministrul nostru ar trebui să o pună rapid în practică, mai ales în liceele unde numirea directorilor se face prin ordin de ministru, este să fie aduşi manageri din alte şcoli. Efectul ar fi devastator asupra găştilor de partizani ai directorilor actuali care parazitează buna funcţionare a învăţământului românesc. Şi, astfel, ar fi puse cu botul pe labe şi structurile politice mascate în sindicate de tot felul care, la rândul lor, nu vor binele şcolii ci doar a lacheilor sindicali.
Acum 2-3 ani în urmă actualul premier Boc a făcut acest lucru la Cluj(pe când era primar) şi, am constatat cu plăcută surprindere atunci , că rezultatele manageriale au fost foarte bune. Noii directori nu au intrat în jocul găştilor, i-au tratat cu respect şi egal pe toţi profesorii iar rezultatele au fost pe măsura aşteptărilor.
Banul public şi justificarea eficienţei cheltuirii lui trebuie să devină realitate, adică drumul spre normalitate...

Bine aţi venit în bantustan-ul carpatic...

Intrarea în linia "dreaptă" a sărbătorilor de iarnă a demarat, ca de obicei în spaţiul mioritic, cu o mega-scandaloasă reclamă din partea marilor supermarket-uri. Nimic nou, într-o ţară răvăşită de constrângerile salariale, într-o societate din ce în ce mai pauperă şi mai manipulabilă de politicienii şi acoliţii acestora din toate posturile decizionale, trăim în mizeria societăţii consumiste care îi determină pe mulţi să regrete comunismul...Dictatura şi "ordinea" societăţii proletare animă minţile bolnave ale multora care nu au casă, masă şi bineînţeles, ce să pună pe masă.
Iarna se anunţă grea-cel puţin meteorologic!- şi se pare că cei mai mulţi dintre noi am ajuns la capătul puterii.
Constatăm că infantilismul politic şi manipularea ordinară pe care tembeliziunile româneşti, fără nicio jenă!, o satisfac pentru baronii politico-economici devin din ce în ce mai acute...Orice investiţie care este realizată de guvernanţii naţionali şi locali este prilej de scălâmbâieli pe sticlă, ca şi cum, ei, nu au aceste realizări pentru că românii (Naivi, săracii!) i-au ales! Câţiva km de centură ocolitoare este moment de tăiat panglici, de şpriţuri şi acordeoane politico-popeşti...Despre responsabilitatea lucrului bine făcut nu s-a auzit în acest spaţiu al infantilităţii perpetue! Aplaudacii de meserie îşi fac satisfăcuţi treaba. Într-o ţară în care avem nevoie de cca 2000 de km de autostrăzi transversale, în ţara în care avem minister de turism dar nu avem infrastructură, România este ţara miracolelor "economice" doar pentru că, pentru politicieni, totu-i mistificare josnică şi nesimţire. Vorbele lui Himmler sunt actuale "cu cât o minciună este spusă de mai multe ori pe toate canalele de comunicare cu atât poporul va fi mândru că trăieşte în mizerie ..." şi, că se sacrifică pentru bunăstarea conducătorilor.

Scrisoare de la prieteni sau despre uşinea "boierească" la români!

"Deşi este doar începutul lui Octombrie este frig şi am aprins focul în şemineul din sufragerie...Stau confortabil în fotoliul de piele şi mă uit cu drag la Karinna, fetiţa mea de 4 ani care se joacă împreună cu Hans: Hans este soţul meu şi l-am cunoscut când am plecat definitiv din România, în anul 2005, după ce am terminat facultatea de medicină de la Cluj...

Ne-am cunoscut aici, la Koln , la spitalul la care reuşisem să mă angajez şi a fost dragoste la prima vedere...Ne-am căsătorit apoi după vreo 2 ani, a venit şi Karinna...

Trăim bine şi nu ne lipseşte nimic...Locuim la periferia oraşului dar locul este minunat, iar căsuţa noastră este aşezată la marginea unei păduri de vis şi chiar dacă trebuie să ne "chinuim" maşinile în fiecare zi ca să ajungem la spital, îmi spun într-una că merită...Brigitte, bona Karinnei este punctuală ca o bavareză originală iar Karinna o indrageşte tare mult...

Mă uit la frunzele care au început să cadă şi apoi la calendarul de perete...Mai sunt 81 de zile până la Crăciun...Crăciunul...Ştiu că vom împodobi un brad superb pe care îl vom aduce din pădurea din spatele casei, ca să nu-i fie frig şi să miroasă a sărbătoare în toată casa! Şi mai ştiu că ne vom vedea cu vecinii noştri, care atunci când ne-am construit casa, ne-au ospătat aproape în fiecare seară...Veneam după turele de la spital, dădeam o fugă să vedem cum avansează lucrările şi ne pomeneam cu ei în curte, luându-ne pe sus, la ei la masă...Mă bucur în sinea mea că se apropie Sărbătorile de iarnă...Poate mă va vizita şi sora mea Jeni care locuieşte în Austria sau poate chiar cealaltă soră, Maria, deşi cred că-i va fi cam greu să vină tocmai din Canada, mai ales că tocmai a născut un băieţel...Mi-e dor de ele şi mai ales de mama, pe care Maria a luat-o cu ea, când au plecat şi ele definitiv din ţară...Au vândut casa bunicii iar banii pe care i-au primit i-au împărţit la 3 şi am primit fiecare câteva sute de dolari. Mama a spus că partea ei ne-o dă nouă...Aşa-s mamele...

Mă gândesc să-i cumpăr Karinnei un pui de Setter Irlandez sau Caniche iar lui Hans paltonul acela pe care şi-l doreşte incă de anul trecut...Ba nu, am să-i cumpăr lui Hans, ceasul acela Patek Philipe la care s-a tot uitat când am fost împreună la bijutier ca să îmi repar lănţişorul cu diamănţele de care s-a agăţat, când am luat-o într-o zi în braţe, cu toată hotărârea, Karinna...Greu, dar sper să-mi vină vreo idee genială până la Crăciun...

Zâmbesc de una singură, ca proasta şi incerc să-mi alung din minte orice umbră despre trecut...

Nu o să uit însă niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam 13 ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.
Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare enoriaş să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă.
Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai puteam economisi 100.000 lei.
Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică, noi şi încă 80 de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decât erau... Noi ceilalţi ştiam că suntem cetăţeni români iar acum, la 4 ani de la căderea lui Ceauşescu, unii dintre noi se descurcau binişor. Noi locuiam în casa bunicii, de care eram tare mândre deşi nu avea decât două camere dintre care pe una o transformam în bucătărie când venea frigul. Mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că la slujbă veneau şi cei cu maşini luxoase şi plini de bani iar pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm lui Dumnezeu.
Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare...

A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână, eram bogate. Când s-a făcut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, câte una de 100.000 lei.
Pe drum spre casă cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine.
Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă, era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei şi 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei.
Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci.
Nouă ca şi copii ne părea bine că suntem bogaţi faţă de alţii, că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mamă grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.
N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră. N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie să lipsim de la slujbă...
Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii...
84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri şi noi, am strâns 1.200.000 lei... din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din Biserică...Şi atunci am ştiut că orice s-ar fi întâmplat, trebuia să plec din România..."

Am reprodus textul integral tocmai pentru a-mi manifesta dezacordul total faţă de tot ceea ce pompos numim clasă politică într-o ţară ajunsă pe culmile civilizaţiei europene dintr-o eroare regretabilă... Revolta mea este împotriva incompetenţei şi ticăloşiei camuflate în Parlamentul României, cel care s-a opus impozitării suplimentare a averilor de peste 150000 de euro cu o largă majoritate... De ce? Simplu, pentru a-şi proteja propriile averi şi propria lor pricopseală! Fără cuvinte...

Bugetul nesimţirii politice

Ultima variantă a dicţionarului Larrouse, varianta internaută şi distractivă, ne accesibilizează termenul "parlament" ca fiind unul compus , provenit din "parler"= a vorbi şi "mentir"= a minţi... În concluzie parlementarii, vorbesc...minciuni...
În schimb, senatorii români, ne-au arătat ce înseamnă nesimţirea crasă, iresponsabilă, faţă de contribuabilul român, mărindu-şi în unanimitate bugetul pe anul 2011 cu fix 30%. Este revoltător ca într-o ţară aflată într-o criză economică profundă şi într-o altă criză identitară de aceeaşi amploare să ai un asemenea "curaj", repet, nesimţit. Vedem cu toţii cum "cloaca politică" este una a jafului şi nu-i interesează nimic decât propria lor prosperitate. Să ne mirăm că senatul este condus de un pesedist cu peedigry securist şi care cică, politic (doar declarativ!) este reprezentantul socialiştilor!!! Nu vă amăgiţi, aştia n-au culoare politică unica lor doctrină este jaful...

Minciuna şi politica mioritică

Nu mi-am propus să vorbesc prea în extenso despre minciuna ca "doctrină" politică întrucât aceasta este fundamentală la toate partidele româneşti. Probabil că doar atunci când vreo lege aplicabilă românilor va verifica care este balanţa promisiuni electorale -realizări, abia atunci vom avea şi o clasă politică respectabilă şi mai ales eficientă pentru cetăţean.
Minciuna este se pare fundamentul adn-ului cetăţeanului mioritic...Este folosită zilnic în orice context, în orice împrejurare, drept scuză sau ca o falsă laşitate!
Nu trebuie să citeşti filozofiile lui Liiceanu sau Pleşu despre mistificarea minciunii ca să-ţi dai seama că, în realitate, politica este quintesenţa expresivă a minciunii. De aici, până la mintea scurtă a votantului român care se lasă minţit, manipulat, cumpărat sistematic odată la 4 ani cu ulei şi zahăr...Dar fundamentele politice ale minciunii din politica românească sunt puternic ancorate în globalizarea intereselor mondiale. România trebuia să devină o piaţă de desfacere la cheremul marilor concerne şi a sistemului bancar nord-american. Economia naţională a fost falimentată sistematic cu sprijinul determinant al politicienilor care au blocat şi au gripat total orice funcţionare a statului de drept şi a instituţiilor de control ale acestuia. Politicul a pus botniţă justiţiei, poliţiei, administraţiilor locale şi centrale pentru a putea fi jefuită în linişte ţara...Şi-au atras de partea lor elementele corupte, şantajabile din rândul instituţiilor statului de drept pentru a-şi cumpăra "liniştea". Şi, au reuşit!
Democraţia în România este o imensă minciună. Trăim într-o ţară şi într-o societate orwelliană, totul este minuţios controlat din umbră de mega-partidul stat, cel al corupţiei generalizate care a distrus precum o caracatiţă orice încercare a democratizării vieţii cetăţeanului...