Minciuna şi politica mioritică

Nu mi-am propus să vorbesc prea în extenso despre minciuna ca "doctrină" politică întrucât aceasta este fundamentală la toate partidele româneşti. Probabil că doar atunci când vreo lege aplicabilă românilor va verifica care este balanţa promisiuni electorale -realizări, abia atunci vom avea şi o clasă politică respectabilă şi mai ales eficientă pentru cetăţean.
Minciuna este se pare fundamentul adn-ului cetăţeanului mioritic...Este folosită zilnic în orice context, în orice împrejurare, drept scuză sau ca o falsă laşitate!
Nu trebuie să citeşti filozofiile lui Liiceanu sau Pleşu despre mistificarea minciunii ca să-ţi dai seama că, în realitate, politica este quintesenţa expresivă a minciunii. De aici, până la mintea scurtă a votantului român care se lasă minţit, manipulat, cumpărat sistematic odată la 4 ani cu ulei şi zahăr...Dar fundamentele politice ale minciunii din politica românească sunt puternic ancorate în globalizarea intereselor mondiale. România trebuia să devină o piaţă de desfacere la cheremul marilor concerne şi a sistemului bancar nord-american. Economia naţională a fost falimentată sistematic cu sprijinul determinant al politicienilor care au blocat şi au gripat total orice funcţionare a statului de drept şi a instituţiilor de control ale acestuia. Politicul a pus botniţă justiţiei, poliţiei, administraţiilor locale şi centrale pentru a putea fi jefuită în linişte ţara...Şi-au atras de partea lor elementele corupte, şantajabile din rândul instituţiilor statului de drept pentru a-şi cumpăra "liniştea". Şi, au reuşit!
Democraţia în România este o imensă minciună. Trăim într-o ţară şi într-o societate orwelliană, totul este minuţios controlat din umbră de mega-partidul stat, cel al corupţiei generalizate care a distrus precum o caracatiţă orice încercare a democratizării vieţii cetăţeanului...

Difinitia universala a politicianului...

Scriitorul brazilian Fernandes Millor a lansat o dezbatere publică cu tema:
-Care este diferenţa dintre "politician" şi "hoţ"?
Un anume răspuns i-a sărit în mod special în ochi.
-"Diferenţa dintre un politician şi un hoţ este că pe primul îl aleg
eu, în timp ce al doilea mă alege el pe mine. Am nimerit-o?".
Iar replica lui Millor fu doar: "Stimate domn, sunteţi un geniu.
Sunteţi singurul care a reuşit să găsească o diferenţă între cei doi!"

Ticăloşia ca doctrină şi politică socială!

Marea masă a indivizilor care se consideră importanţi s-au apucat de politică! În ţara securiştilor de bine, mizeria socială atinge cote alarmante... Suntem ţara izmănoşilor pentru că indivizii care cică se hălcuie de-a politică chiar se cred indispensabili...
Indispensabilitatea lor se manifestă simplist, lipiciul de afacerile cu statul, cu banul public şi cotizaţia la baronii politici din umbră, mascată de obicei în arhetipul "bani pentru partid!" În modul cel mai simplist cu putinţă la asta se reduce totul în politica mioritică la "îndemânarea" de a fura din orice sursă financiară indiferent de provenienţa acesteia. Apoi, totul vine de la sine, imagine-că doar baroniada şi-a subordonat toate pârghiile media- eşti pe sticlă, deci exişti ...politic, eşti important, ce mai, VIP! Din păcate ticăloşia politică domină toată societatea, auzi copii care ar dori să fie Năstase (enşpe case şi palate!), care becalioţi, care vadimi, "oameni adevăraţi într-o ţară adevărată vip-uri made in RO"... Nu poţi respira de atâta prostie şi idolatrie politică pentru nişte bandiţi în realitate, nişte ticăloşi care jonglează ca la ruletă bogăţiile ţării. Zilele acestea dl. Strauss-Kahn director în FMI a spus tranşant "...populaţia săracă, defavorizată social trebuie să plătească nesăbuinţa conducătorilor statului..." Da, acesta a pus degetul pe rana sângerândă care este România, noi, cei mulţi- care ne încolonăm precum vitele de la cireadă la vot- plătim costurile imense ale hoţiei şi ticăloşiei ca doctrină politică în mirificul spaţiu carpato-danubiano-pontic. Iar ticăloşii, îşi numără averile şi îşi rod pe meleaguri exuberante tunurile trase sistematic banilor publici şi, se joacă prin parlament de-a legile sau de-a "hoţii şi vardiştii", dându-se elegant deoparte când vinele rândul opoziţiei la furat...Şi tot aşa, că fraierii de români strâng cureaua de gât acuşi...

EDUCATIA LA ...COLŢ!

5 octombrie, ZIUA MONDIALĂ A EDUCAŢIEI

Am acelaşi gust amar, ca întotdeauna, când este vorba de educaţie...
Educaţia românească, la orice moment de bilanţ ar fi, este codaşa bugetului şi marea păcăleală a tuturor guvernelor. Probabil că, în educaţie, dacă ar fi cu adevărat un sistem competitiv şi modern, chiverniseala banilor aşa de puţini cîţi sunt, rezultatele ar fi altele. România este "originală" până la capăt, încalcă toate legile cu privire la salarizare şi determină actul educaţional prin promovare promiscuităţii politice şi/sau religioase. Subfinanţarea educaţiei şi plasarea cadrelor didactice pe ultima poziţie în grila unică de salarizare bugetară arată clar interesul politicului pentru crearea unui "sistem" cu adevărat performant! Când un primar de sat/comună cu 2-3 mii de locuitori are grila de 3-4 ori mai mare decât un profesor, atunci îţi dai limpede seama de "investiţia" reală în viitorul acestei ţări. Grija guvernanţilor de ieri, de astăzi şi de mâine, va fi să-şi satisfacă clientelele politice cu ajutorul cărora subjugă totul, resursele financiare şi voturile prostimii fiind pricipalele ţinte. Cine are acces la resurse are puterea şi aceasta trebuie concetrată în mâinile lacheilor de partid!
Despre sindicatele din educaţie numai de bine. Cu lideri care au de regulă venituri de peste 5 mii lei/lună(de-un ex. veniturile tov. lider Izvoranu de la Iaşi din anul 2009 publicate pe site-ul finanţelor ), membri în fel de fel de comisii "paritare" sau de numiri în funcţii administrative, etc nu poţi avea rezultate sindicale pentru că deja ţi-ai depăşit menirea de reprezentant sindical... şi ţi-ai "demonstrat" menirea de aplaudac şi aducător de voturi pentru partidele care au generat actuala criză economică şi identitară a României.
Este o zi tristă pentru toţi cei care realmente au fost sistematic minţiţi că pot face educaţie performantă şi, care, au crezut că pot contribui la bunăstarea generaţiilor viitoare. Nu, aici este imposibil să faci performanţă. Educaţia este apostolat, voluntariat...pe banii tăi atât de puţini cât statul corupt îţi mai poate asigura încă!
EDUCAŢIA a fost pusă la colţ, cu botul pe labe, de către toţi cei care s-au perindat pe la guvernare iar investiţiile (atâtea câte se mai fac!) sunt din cei 6% PIB pe care îi avem doar pe hârtie şi în documentele sau legile organice. AMIN!

În ţara lu' râsu'-plânsu'!

Nu puţini sunt românii care sub dictatura comunistă au supravieţiut prin umor...negru care le îndulcea într-un fel sau altul ternul social şi lipsurile de zi cu zi!
Dar, în plină contemporaneitate, în societatea neocapitalist-consumistă umorul relativ sumbru al cetăţeanului actual îmbracă forme pe alocuri groteşti. În primul rând mă refer la doza de impertinenţă şi nesimţire pe care partidele actualei opoziţii o arată faţă de instituţiile statului de drept pe de o parte şi, mai apoi, faţă de cetăţeanul plătitor de impozite pe spatele cărora aceştia, politicienii, îşi sporesc veniturile.
Mai zilele trecute net-ul era asaltat de o scrisoare acidă a lui CT Popescu adresată preşedintelui...Nu cunosc autenticitatea respectivei scrisori şi cu atât mai mult, îmi este greaţă de "groparii reali ai României" (cei care acum îşi toacă, din opoziţie, imensele tunuri asupra bugetului naţional sau local după caz!) cei care au folosit cu ţiretenie sau poate, abilitate, acest document ăe net. Mai apoi, net-ul este acea formă din ce în ce mai amplă care este folosită pentru manipularea politică a maselor. Faptul că personajele politice dintre cele mai vizibile sunt "pamfletate" de opoziţie nu este un lucru tocmai rău! Dar, să realizezi prezentări power-point prin care să arunci cu lături în putere nu sunt de acord (cel despre Elena Udrea este cea mai mare dovadă de nesimţire politică şi de prost gust). Spiritul pesedist al "partidului curat", cu indivizi mizerabili care prin orice mijloc terfelesc pe cei care nu sunt cu ei este de actualitate deja...Reţelele lor de împroşcat cu lături şi fecale în ...ceilalţi este de notorietate. De fapt, băieţii sunt nervoşi din cauza lipsei de "lipici" la banul public şi de relativa disperare că pierd oameni iar partidul de la putere se consolidează din ce în ce mai mult...
Nimeni nu suflă nimic de economia subterană creată de penelişti şi pesedişti, de mitele imense pe care salariaţi bugetari erau obligaţi să le dea la "partid" , de tunurile cu terenuri pe care aceştia le-au realizat şi, despre, falimentul societăţii prin lipsa investiţiilor reale de pe vremea guvernării lor ... Economia "duduia" în minţile bolnave ale unora, realitatea este cu totul alta, căpşunarii şi constructorii romăni din vestul Europei trimiteau cândva sume mari de bani acasă şi, care ajungeau în consum...Acum, aceştia şi-au regândit poziţiile pe fondul crizei economice iar comerţul românesc este în colaps! Realitatea politică este probabil agitată şi de faptul că urmează ca dosarele unor "grei" (adică şpăgari de frunte ai partidelor) să ajungă acolo unde trebuie. De aici atacul la baionetă a opoziţiei împotriva puterii şi mai ales a mitelor politice negociate în parlament! Râsu-plânsu nu mai este un laitmotiv al rezistenţei faţă de impostura politică ci, el ,va fi înlocuit cu lupta de stradă pentru putere şi bani!

Fw: RÂSUL LA...MORMÂNT!

Autor: Mircea Cărtărescu; Sursa: www.evz.ro

Provin dintr-o familie săracă. Nu mă laud cu asta, dar nici nu pot s-o uitUna dintre cele mai persistente amintiri ale mele e despre părinţii mei care, seară de seară, timp de treizeci de ani, cât am locuit cu ei, făceau socoteala tuturor cheltuielilor de peste zi. Niciodată nu le ajungeau banii. În casă erau un singur salariu şi patru persoane.

Azi, părinţii mei trăiesc dintr-o singură pensie şi, credeţi-mă, nu dintre cele nesimţite. Eu însumi ştiu prea bine ce înseamnă sărăcia. Am cunoscut cozile şi frigul dinainte, am cunoscut inflaţia înnebunitoare de după. Timp de douăzeci de ani nu am câştigat nimic din scrisul meu, am trăit din salariul de profesor şi am susţinut din el o familie.

Cunosc şi eu socotelile de fiecare seară şi trasul de bani până la chenzină. E motivul pentru care n-am putut fi niciodată un om de dreapta sau, mai curând, am putut fi raţional, dar niciodată sufleteşte. Fără să fiu nici un om de stânga, ştiu de ce e nevoie de protecţie pentru cei slabi, cei fără noroc, fără şanse, pentru cei care nu fac faţă într-o lume a performanţei. Sunt la mijloc între cruzime şi populism, fără să ader nici la una, nici la alta. Nu pot aproba, deci, îngrozitorul sacrificiu care se cere astăzi compatrioţilor mei, chiar dacă mi se spune că e „răul cel mai mic”.

Nu pot înţelege de ce oamenii cei mai amârâţi din România de azi, cei cu viaţa cea mai năpăstuită, cu veniturile cele mai mici trebuie să-şi ia ultima bucată de pâine de la gură ca să salveze statul român. Mi se spune că statul român nu-i poate susţine, dar statul român uită să-mi explice cum se face că a tolerat, odată cu creşterea sărăciei generale, o creştere nemaiauzită a bogăţiei speciale. Nu mi se explică în ce fel am ajuns, în doar douăzeci de ani, o ţară de tip sud-american, în care câteva sute de familii posedă o bogăţie egală cu a sute de mii de alte familii.

Niciodată nu mi s-a explicat cum, prin ce mecanisme legale, a putut fi posibil să creşti ca venituri, în câţiva ani, de la zero lei şi zero bani, la miliarde. Prin ce forme legale, prin ce privatizări legale, prin ce licitaţii legale, de douăzeci de ani încoace, sub toate guvernările, fără excepţie, România a fost împărţită în câteva sute de bucăţi care-au fost dăruite câtorva sute de oameni?

Nu vreau să înţelegeţi că sunt adeptul „haiduciei” fiscale. Nu cer naţionalizări, confiscări şi deposedări de avere. Nu sunt anticapitalist şi ştiu că, în clasa de mijloc, există oameni care au câştigat cinstit, cu o risipă enormă de muncă şi inteligenţă, fiecare ban de care se bucură azi. Nu orice avere este însă sănătoasă, nu orice avere e sursă de bunăstare generală. Cele mai multe averi de la noi sunt obscene, maladive cumulări obţinute prin reţele subterane politico-economice. Ele nu îmbogăţesc, ci sărăcesc, secătuiesc statul de puterile sale, îi distrug sistemul judiciar, îl împotmolesc în corupţie.

Nu cer confiscarea , ci verificarea lor, elucidarea împrejurărilor în care câteva mii de oa meni au ajuns putred de bogaţi prin conspiraţie securistică, furt calificat şi trafic de influenţă. Clasa politică de la noi trebuie odată să înţeleagă că, sub oblăduirea ei, a apărut un stat al nedrep tăţii sociale, că impasul în care suntem azi i se datorează în întregime şi că e măcar în interesul ei, dacă nu al ţării, să schimbe starea de fapte. Căci un stat nedrept social şi fără respectul legilor va fi întotdeauna un stat instabil, primitiv, cu o clasă politică ameninţată. Un stat dispreţuit, pe drept cuvânt, de lumea civilizată.

Am mai spus-o: în România nu există, ca pretutindeni, corupţi, ci un sistem al corupţiei. Este mecanismul care produce sărăcia, conspiraţia care subminează statul. De aceea este monstruos şi nedrept să-i pedepseşti a doua oară pe cei săraci şi să te prefaci mai departe că nu-i vezi pe cei vinovaţi de sărăcia lor.

Nu este cinstit să tai un sfert din salariul unui medic sau al unui profesor, să ştirbeşti venitul, oricum insuficient, al unui pensionar ca să scoţi ţara din groapa de acum. Nu este nici eficient. Poate vom ieşi basma curată de data asta, dar vom cădea imediat în groapa următoare, căci statul român, aşa cum e el azi, nu poate să nu fie sărac.

Cu atât mai cinice, „ca râsul la mormânt” ar fi spus Eminescu, sunt exerciţiile de demagogie de pe canalele mercenare de televiziune, unde vezi zilnic mogulii plângând cu lacrimi de crocodil soarta celor pe care ei înşişi i-au adus în sapă de lemn, prin subminarea continuă a statului de drept. Niciodată hoţii n-au strigat mai tare „prindeţi hoţii!”

Sursa: http://www.evz.ro

NOTĂ

Am preferat să copiez textul pentru alţii care nu au acces la el şi, mai ales, pentru că în proporţie de 95% mă regăsesc în el... Doar pentru restul de 5 % o spun tranşant, am idei de dreapta din simpla mea cultură politică că dreapta poate aduce bunăstarea necesară unui popor oprimat ca cel român. Dar, trebuie îndeplinită condiţia obligatorie ca hoţii din politică să fie băgaţi la locul lor...Dar care-i partidul de dreapta că aş vrea şi eu să mă înscriu?

S-a suit scroafa-n copac!

Recunosc că m-am abţinut să iau o poziţie vis-a-vis de elucubratiile Olguţei Vasilescu, deputat PSD, cu privire la libertatea presei şi, mai ales, a forumurilor de pe net a acestora care trebuie controlate sa "nu mai scrie măscări la adresa aleşilor popolului"...M-am consolat atunci prin eticheta pusă acestei "ţaţe" profesoare dar... politician(!) care, din dorinţa ei nemărginită de a ieşi pe sticlă, confundă noţiunile, invocă tânăra generaţie doar pentru capital politic şi, mai ales, trecutul ei "vadimist" era suficient pentru mine să nu-i dau importanţa atât de mult dorită!
Azi, tocmai am aflat că un alt ales al "neamului" (prost, in opinia mea!) domnul deputat Prigoană, cel care în hârjoana lui de-a mijoarca cu PD-L, a re-venit în politica "mare" cu o idee "genială" preluată de la deputatul pesedist Vasilescu. Încercarea dlui Prigoană şi a altor tovărăşei de bine de prin parlament, respectiv deputaţii ieşeni, Spînu şi Ciuhodaru, de a pune botniţă presei prin subrdonarea acesteia C.N.A. mi se pare o inepţie la fel de mare ca şi gunoaiele pe baza cărora Silviu Prigoană şi-a construit averile. Un individ cu capul limpede nu poate emite asemenea enormităţi în condiţiile în care ar fi citit legea care reglementează funcţionarea C.N.A. şi ar fi înţeles care sunt competenţele acestei instituţii.
Dar cum România ţine capul de afiş al prostiei politice transmise în direct pe media şi cum, apariţiile pe sticlă sunt "monitorizate" de cei care "taxează politic apariţiile" (adică partidul e în toate!) stau şi mă întreb dacă, nu cumva, botniţa trebuie pusă politicienilor. Iar dacă aceştia apar pe sticlă şi pe net, atunci ar trebui puse semnele distincte care reglementează accesul minorilor: bulina roşie cu interzic sub 18 ani pentru toate emisiunile politice! Oricum, copii nu se uită la astfel de reportaje iar părinţii îi strâng repede pe cei mici din faţa televizorului cînd apar politicieni, pentru ca aceştia să nu audă prostii şi să nu facă cumva micuţii în pat noaptea...