Ultima redută a comunismului deșănțat este învățământul românesc. Aici salarizarea este liniară indiferent dacă îți faci datoria sau nu! Timpul trece, leafa merge, noi cu drag…chiulim (!) sau simulăm munca creând evenimente!
Criteriile de performanță din învățământ sunt gândite întocmai parcă pentru a încuraja lichelismul și nemunca. Evaluările cadrelor didactice se face cu ”prietenie” și nu pe indicatori măsurabili, chiar dacă cadrul legislativ obligă la aceasta. Sunt profesori (cu titlul doar!) care au avut inițiative și au afaceri personale, familiale, care le creează un anumit confort financiar. Din acestă categorie, cei mai mulți mimează munca prin școli, nu fac nimic, mai ”ung” directorii și așteaptă liniștiți pensia. Vechimea le merge, nu tu criterii de performanță îndeplinite, nu tu activități extrașcolare, dau din coate însă la dirigenție, că deh, se adaugă la pensie. Fără să fiu vreun anticapitalism, o spun răspicat, aceste forme de lichelism din învățământul românesc sunt o adevărată pecengine care gripează cancelariile și imaginea școlilor, cu efecte posibile în viitorul acestora. Unii dintre acești parveniți în educație au început să fie luați la ochi de părinți care își manifestă insatisfacția față de activitatea lor la catedră, fiind un reviriment puternic al puterii acestora, care pot detona (ce-i drept încă timid) clientelismul dintre directori și profesorii parveniți și automulțumiți prin starea lor conferită de afacerile de familie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu