miercuri, 23 februarie 2011

CORECTITUDINEA POLITICĂ ŞI … POLITICA DÂMBOVIŢEANĂ!


În S.U.A. se organizează o competiţie pentru cele mai adecvate definiţii a unor termeni contemporani. Pentru ediţia din 2010 termenul de definit a fost "corectitudinea politică". Câştigătorul a dat următoarea definiţie:

"Corectitudinea politică este o “doctrină” cultivată de o minoritate delirantă, ilogică, promovată de mass-media oficială, care susţine afirmaţia cum că este întru-totul posibil să apuci o bucată de kkt… de partea curată!

Pornind de la definiţia originală de mai sus considerăm normal să intrăm într-o evaluare la rece a situaţiei româneşti unde…totul este roz! Este indubitabil, puterea corupe oriunde şi oricând. Aceeaşi putere eroade imaginea PROPRIE tocmai prin dezmăţul care continuă să-l etaleze aleşii neamului (…prost, în cea mai mare parte a lor). Numai că, de la abuzul de putere şi până la distrugerea instituţiilor statului de drept e o cale foarte lungă! Tocmai asta s-a făcut cu mare “artă” în România, toate instituţiile statului de drept, au fost create şi funcţionează pe principiul “Legii lui…O(h)M!” (adică: Fii om cu mine, că voi fi om cu tine!) De aici s-a născut, din faşa corupţiei româneşti, cel mai amplu sistem ticălos care a distrus practic această ţară şi... remarcăm, cum orice tentativă de resuscitare a puterii statului de drept este mereu sortită eşecului, tocmai datorită lipsei totale de voinţă politică.

Şi astfel a mai căzut un mit, cel al curăţeniei politice (sau al anticorupţiei!), iar Traian Băsescu, priveşte neputincioas cum statul ticălos nu poate fi învins. Sunt prea mulţi şi în toate partidele…

***

Pe internet abundă anunţurile “catastrofiste” despre averile inimaginabile ale puşculiţei de aur a PD-L (BVB +Udrea) toţi 4, “creditaţi” cu averi de peste 2-5 miliarde de euro, în bănci din paradisuri fiscale de aiurea, dar şi prin Belgia, Liechtenstein sau Austria! Ba chiar recent, marele “pinochio politic” Vadim Tudor spunea pe un post al mogulului Felix Motanu la o oră de maximă audienţă, acelaşi lucru despre preşedintele Băsescu…Asta-i democraţia mioritică şi astea sunt limitele ei (impuse de aceeaşi clasă politică!), ajungi pe sticlă, arunci cu lături care mai de care, “emani” elucubraţii fără limite şi…fără să fii obligat să probezi veridicitatea lor! Strategia de uzare continuă a puterii de către opoziţei este firească până la un punct, fiecare îşi doreşte în realitate puterea şi, cel mai puţin, (doar teoretic!) bunăstarea votanţilor!

Riscăm să devenim şi robii corupţiei cvasitotale, indivizi fără niciun respect pentru lege şi ordine, ridică “osanale” baronilor locali pesedişti! Expresii de genul ”dacă ar fi mai mulţi oprişani, dragnea sau mazăre şi alde nechita (n.a.!)ar fi mult mai bine, că prin corupţie se creează locuri de muncă!”, sunt prezente în media partizană acestora! De-a dreptul halucinant, adică partidul corupţiei instituţionale drege busuiocul în stil pur securist, corupţii lor ar fi mai buni decât ai celor de la putere (în paranteză fie spus, pentru că în realitate cei de la putere nu-i mai lasă pe ei să fure)!!!

Considerăm că o primă şi urgentă limitare LEGISLATIVĂ la două a numărului de mandate de primar şi de preşedinte de consilii judeţene ar fi benefică pentru români. Dacă cu adevărat aceşti indivizi căpătuiţi prin politică servesc cetăţeanul (!)atunci ei vor accepta orice altă demnitate, chiar dacă aceasta ar fi, inferioară celei în care au făcut “carieră”.

marți, 22 februarie 2011

RETROSPECTIVA ISTORICĂ A TRANSPORTURILOR MIORITICE

Pornind de la o abordare a principiului istorismului în “ştiinţa politicii mioritice”, unde, ştim cu toţii, vorbim despre corupţie dar n-avem corupţi, iar cei bănuiţi şi dovediţi din clientela politică ne râd prosteşte în nas “de pe sticlă” arătându-ne “cât sunt ei de iubiţi de alegătorii care i-au trimis în Parlament…” (a se vedea dna Ridzi de exemplu, dar şi foarte mulţi alţii de aceeaşi teapă cu ea!).

Avem aici, graţie unui prof. univ. braşovean (îmi scapă numele şi îmi cer scuze), o scurtă evaluare a sistemului de transporturi, pe un palier de cca 2000 de ani şi vom vedea care sunr marile deosebiri înregistrate şi cam cum stăm în realitate…

Romanii
Au fãcut pod peste Dunãre în 105 şi au ocupat Dacia în 106. Au pornit spre nord fãcând drum imperial, drum de piatrã. Între 6 şi 10 metri lãţime, patru straturi adâncime, 90 cm, straturi de bolovani legaţi cu mortar, piatrã spartã mãrunt, pietriş sau nisip cu grãunte mare, apoi pavimentul, lespezi şlefuite. Pe margini, borduri solide, din loc în loc, brâuri care sã ţinã drumul strâns, rigole ca sã se scurgã apa. Inginerii prospectau terenul în faţã. Ştiau morfogeodezie şi respectau principiile. La numai douã zile de mers, în spatele lor venea drumul. În 108 au ajuns la Napoca, apoi la Porolissum, lângă Zalãu. 450 km. În doi ani. Apoi au fãcut drumurile secundare, drumuri pentru transport marfã sau vicinale. Dar şi drumuri private. În total, în Dacia au fãcut peste 4.300 de kilometri de drumuri şi 25 de poduri în primii ani de ocupaţie.... Ei au stat aici 160 de ani. Nouã ne-au mai trebuit 1.600 de ani sã facem încã pe atât!”

Nemţii şi austrieci

Au făcut 6.800 de kilometri de drumuri şi cale ferată în timpul lui Carol I, în mai puţin de 15 ani. În Transilvania, toate mãsurãtorile topo şi hãrţile s-au fãcut în timpul ocupaţiei habsburgice. Topograful Dorin Ursuţ le-a studiat şi a predat topografia la universitate spunând tot timpul: de fiecare datã, la fiecare verificare, cotele din hãrţile tocmite de austrieci au ieşit la fix!(simplu: pentru că erau profesionişti în tot ceea ce făceau!)

Românii
Un exemplu din cele foarte multe…Trei ani au lucrat la 5,6 km de drum care ocoleşte Gherla. În
14 august 2010, Emil Boc, Radu Berceanu, directori locali şi primarul Gherlei cu soborul de popi în frunte, tãiau panglica acestei centuri ocolitoare. La cinci zile dupã, drumul s-a prãbuşit! A alunecat terenul. Şi acum se lucreazã la el, iar firma care l-a fãcut se obligã sã plãteascã refacerea lui. Primarul, premierul, ministrul se obligã şi ei sã-i mai taie o datã panglica, pe 1 Decembrie la sfântu aşteaptă!

Pânã atunci avem timp sã vã spunem şi povestea incredibilã a acestui rateu tipic românesc. Şi încã ceva. Cam cât suntem de diletanţi în comparaţie cu romanii care ne-au fãcut drumurile când au cucerit Dacia? Le-au fãcut atunci şi au rezistat 2.000 de ani. Pânã când, au venit buldozerele aduse de incompetenţii (dar buni bandiţii politici!) care au acaparat banul public, indiferent cum s-au numit ei: Mitrea, Dobrea, Orban sau Bercovics. Care sunt averile acestora? De unde? Simplu, din banul public… Şi, de asta, avem cea mai ruşionoasă infrastructură din toată Europa, exclusiv cele din Albania şi Moldova!

În judeţul Iaşi s-au făcut numeroase drumuri prin programul Sapard. Toate sunt mocirlă, s-a ales praful de ele în doar 2-3 ani…Indiferent pe care dintre ele aţi merge: Pd. Iloaiei-Spinoasa-Erbiceni, Popeşti-Obrijeni, pe la Comarna, Costuleni, etc, ba unele, nici măcar nu au mai văzut covor asfaltic (!) A fost cineva tras la răspundere? Nu, pentru că statul mafiot condus de securiştii lui Năstase i-a “îmbrobodit” pe europeni şi, apoi, aceştia simţindu-se traşi pe sfoară, ne-au tăiat finanţarea! Cine a pierdut? Cetăţeanul român! Cu ce urmări? Se vede…

Încheiem cu bancul amar al zilei:

Un ascultător: Câţi miliardari sunt in România ?

Radio Erevan: Nu ştim, dar până să vă răspundem au mai apărut câţiva (dar tot din banul public).

marți, 15 februarie 2011

POLITICA ROMÂNEASCĂ SAU… PIURE DE PORTOCALE!


Am ajuns s-o vedem şi pe asta, preţul cartofilor este mai mare decât cel al portocalelor!

Parcă venit pe trendul politic al partidului portocaliu şi preţul fructelor mediteraneene se află într-un recul constant, ţările de provenienţă a acestor produse agricole din proximitatea balcanică, Grecia şi Turcia, trecând şi ele prin mari probleme economice. Dacă portocalele şi celelalte citrice sunt pe piaţă la preţuri sub cel al cartofilor este o problemă care ţine de politicile interne agricole ale ţării noastre şi, probabil, de globalizare şi hazard (climatic, economic, social, etc).

Cartoful a luat-o la „vale” datorită fenomenelor de hazard climatic din Europa de Est din vara trecută, când secetele au pârjolit practic culturile de câmp. Şi cum România importă cantităţi importante de produse agroalimentare, s-a văzut nevoită să constate că vânzătorii tradiţionali de barabule pe piaţa noastră „tradiţională”: Polonia, Cehia sau Slovacia, au mărit şi ei preţurile pe fondul creşterii solicitărilor dinspre Rusia şi Ucraina. Astfel românul nostru ar trebui să „patenteze” cumva ca, în loc de cartofi prăjiţi, să consume portocale piure sau ...prăjite la foc mic!

Fac parte din categoria celor care susţin că România trebuie să desfiinţeze urgent două ministere ineficiente şi mari consumatoare de bani pubici: agricultură şi...turism.

1.Într-o ţară în care avem minister de turism şi, în care, numărul turiştilor scade constant de la un la altul, nu-ţi trebuie niciun feed-back al neputinţei şi să constaţi părăduirea banului public. Ca să nu mai vorbim că „strategii” acestui minister dezvoltă o staţiune de sporturi de iarnă în „imperiul Ridzi” din Valea Jiului trâmbiţând pe toate canalele că „sunt tare preocupaţi de aducerea turiştilor străini în ...Vale!”. S-avem pardon, dacă acea strategie ar fi una de dezvoltare cu adevărat durabilă şi în interesul românilor, acea mega-investiţie ar fi trebuit postată în judeţul Sibiu, la Păltiniş sau Bâlea-Cascadă, unde avem în apropiere un aeroport internaţional modernizat, o infrastructură hotelieră dezvoltată, cu potenţial şi, unde, posibilităţile de integrare a turismului cultural şi agroturistic sunt ample şi cu un feed-back dovedit (capitală culturală europeană). În Valea Jiului nu avem nimic, nici măcar tradiţiile „momârlanilor” nu mai are cine le arăta, doar o imensă jale economică şi nicio perspectivă pentru locuitori, doar, probabil pentru baronii locali, politici, se întrevăd mari şi bănoase afaceri cu ...statul (ticălos în continuare prin reprezentanţii lui).

2.Agricultura României este una de-a dreptul hilară, mitul statului care stabilea preţul la grâne în Europa, la bursa din Brăila, s-a demonetizat de mult. Pâinea este mai scumpă la noi decât în ţările europene care importă cea mai mare parte a grâului: Elveţia, Suedia, Cipru, Malta, Andorra sau San Marino. Trebuie să precizăm că România a fost un grânar relativ al Europei, în perioada interbelică vestul continentului a fost bântuit de catastrofe climatice care au distrus recoltele şi au impus importuri, chiar şi pentru Franţa, Germania şi Italia!

România este beneficiară a miliardelor de euro din fondurile europene şi a “reuşit” să devină importatorul a două treimi din alimentele consumate. Este vorba, fie de prostie în stare pură, fie de subminarea, pe bune, a economiei naţionale. Politicile agricole europene se stabilesc la Strassbourg şi astfel nu cred că avem nevoie de acest minister al ineficienţei şi inutilităţii!

Dacă cităm lucrarea Alinei Mungiu-Pippidi şi Gerard Althabe, „Secera şi buldozerul”(2002), vedem cum, „mecanismele” de distrugere a gospodăriei ţărăneşti şi de aservire a ţăranului (inclusiv politică prin transformarea lui în „maşină de vot” prin cultivarea inutilităţii şi a chiulului...social!) continuă cu paşi mari, metodele utilizate fiind dintre cele mai „rafinate”. Problemele modelului de dependenţă ale ţăranului de cei care îi batjocoresc şi îi abuzează politic în realitate este de notorietate pe plaiurile mioritice! O ţară în care aproape jumătate din populaţie este rurală sau, care are reverberaţii profund rurale ( încă cca ¼ din total; chiar dacă locuieşte în noile „oraşe-sat” declarate pompieristic de politicieni, generând un nou trend social semi-troglodit care s-ar putea numi neaoş românesc: „rur-urban”), din punct de vedere comportamental nu poate evolua la standardele europene de civilizaţie din lipsa civilizaţiei elementare şi a modelului de dezvoltare socială cultivat şi permanentizat de media. Agricultura de subzistenţă deranjează şi ea pe politicienii europeni, hipermarket-uri au apărut şi prin mediul rural ...mai dezvoltat (la Bran, de-un exemplu!) şi vor apare peste tot! România a fost adusă la sapă de lemn de politicile abuzive „importate” de politicienii ei; încurajarea consumismului cu buletinul a determinat ca băncile să facă afaceri mari, colosale, în România. Nu credem că există vreo ţară euro­pea­nă în care băncile să fi făcut atât de mult rău economiei pre­cum în România! Nu exis­tă vreo ţară în care criza să se prelungească atât de mult din cauza ravagiilor făcute de siste­mul ban­car! Cre­ditarea fără noimă, dar cu pro­fi­turi uriaşe, pe care au promo­vat-o băncile străine în perioada “delirului” liberalo-pesedist din perioada 2004-2008, a împins aiuri­­tor consumul fără acoperire şi, în lipsa producţiei, a învolburat impor­tu­rile şi deficitul extern, lăsând în spate o economie de­zarticulată intern şi dramatic vul­ne­rabilizată extern, care de-acum nu mai are din ce şi cum să-şi revină. Sta­tul român a dat fa­liment în doi ani de criză, pentru că, dincolo de problemele proprii, a fost obligat de conjuncturile economice fără ieşire, să se îm­prumute masiv din „afară” pentru a în­locui pe piaţa in­ter­nă finanţarea pe care băncile străine, în contextul cri­zei, o pierduseră de la chiar “ma­mele” lor din Occident. Dacă în anul 2002 consumatorul român cheltuia pe alimente 58% din venituri, în 2010 acelaşi consumator cheltuia 69-75%, vă daţi seama de ce noi nu trebuie să mai producem nimic şi să ne transformăm într-o imensă piaţă de desfacere a produselor din vest sau importate de statele de acolo.

***

Potenţialul agricol românesc poate aduce prosperitate acolo unde nu sunt perspective, poate ridica partea cea mai săracă a ţării. Lumea se teme de izbucnirea unei crize alimentare în viitorul nu prea îndepărtat. Produsele agricole devin din ce în ce mai scumpe, iar alimentele ecologice vor ajunge o sursă importantă de venituri. Un an agricol secetos, 2010, a micşorat drastic recolta de cereale în Rusia şi în Ucraina. Guvernele celor două ţări au impus cote la export şi brusc, toată piaţa de cereale la nivel mondial a intrat în panică. Aşa a aflat lumea că Rusia şi Ucraina sunt mari jucători pe piaţa cerealelor. Pe vremea U.R.S.S., sovieticii importau grâu de la americani, francezi, români şi de la canadieni. Acum producţia din Rusia şi Ucraina influenţează preţurile la nivel mondial.

Părinţii noştri pleacă, de sărăcie şi disperare, să culeagă capşuni si să fie “asistenţi sociali” în vest. Iar noi, facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele occidentalilor care prosperă la greu, ca filiale româneşti “conduse” de securiştii noştri!

România, nu respectă nici cele mai elemen­tare norme de capitalism, lăsându-i pe unii să facă ravagiile (F.M.I. de exemplu!) şi punându-i, în chipul cel mai comunist posibil, pe toţi ceilalţi, mulţi şi nevoiaşi, să spele grajdurile! De aceea portocala politică (fostă şi mecanică doar pe la început!) este gripată puternic şi tinde să devină, de la o zi la alta, moştenitoarea reală a statului ticălos, securisto-comunist, creat şi dezvoltat de actuala opoziţie politică de-a stîngu-n dreptu΄!

sâmbătă, 12 februarie 2011

Ce mai aşteptăm de la clasa politică; doar să le "moară exponenţii"...

Citind astăzi un lung articol scris de Adr. Neculau într-unul din ziarele locale, nu pot să-mi înfrânez pornirile şi, să scot, din tolba cu filosofii politice proprii un mai vechi material, scris acum vreo 2-3 ani în urmă şi adus la zi...

"Lupta dintre forţele de conformare şi forţele de inovare nu-şi pierde niciodată atracţia şi rămâne decisivă şi pentru unele, şi pentru celelalte..." (J. Moscovici, Psihologia minorităţii active). "Când o populaţie este bombardată până la saturaţie cu modele, sloganuri, valori care nu au putut produce nimic nou, cerând conformare fără nici un fel de gândire critică, uniformitate şi mişcare dirijată precum mersul acelor de ceasornic, totul devine deodată suspect şi creează o sensibilitate la alte discursuri. Apare întâi mirarea, apoi se instaurează protestul şi se încheagă, încetul cu încetul, unitatea celor ignoraţi...(A. Neculau)

Prin ce impresionează aceste grupări minoritare care se intitulează “partide politice”? Printr-un stil de gândire nou, deosebit, sfidând limbajul şi gândirea la care oamenii au aderat până atunci, hipnotizaţi, manipulaţi prin media! Grupuri din ce în ce mai largi realizează ca au devenit jucăria unor forţe malefice, că gândesc după un tipar care le-a fost indus, că le-au fost sugerate gusturi, standarde străine de evaluare şi se hotărăsc să reziste şi să se revolte. O noua filozofie de viaţă îşi face încetul cu încetul loc printre cei orbiţi de stilul şi de limbajul mult coborât în derizoriu.

Toţi politicienii mioritici reclamă puterea în virtutea parvinitismului care îi caracterizează; ei sunt clasa “aleasă”, de neînlocuit, poziţia lor a fost câştigată prin sacrificii mari, corupte şi corupătoare deopotrivă. Dacă ne uităm cu ce “lacrimi” tovarăşii din gloata “opoziţiei” actuale reclamă puterea, adică acei care s-au înfruptat puternic şi scârbavnic din ciolan aducându-i pe români la sapă de lemn fără nicio umbră de remuşcare, atunci avem imaginea grotească a cine ne sunt politicienii actuali. Exact ca şi comuniştii, care de fapt au venit la putere ajutati de “pretenii (lor)de la răsărit!”şi s-au instalat ca o neo-burghezie roşie, clamând, înfierând cu mânie proletară burgezia anterioară, dar trăind exact ca aceştia într-o bunăstare deşanţată.

Am studiat cu maximă atenţia democraţia atât de invocată a perioadei interbelice a secolului al XX-lea, exact aceleaşi sentimente, ca şi acum, dominau societatea românească de atunci, aceeaşi corupţie, acceaşi nepăsare faţă de cetăţean. Tocmai din acest motiv, comuniştii, au venit la putere printr-un vid democratic de neîncredere în foştii politicieni pătaţi şi, au reprezentat pentru început, un potenţial orizont de aşteptare evolutivă care a şi reuşit prin industrializarea forţată să “confirme”. Astfel şi burgezia roşie s-a instalat lejer la putere distrugând doar elitele care se opuneau, nu şi pe cei care au coabitat şi au servit regimul pentru a-şi menţine privilegiile.

Şi, actuala clasă/cloacă politică se ghidează după acelaşi plan diabolic, în numele “democraţiei lor originale”, a “pluralismului” (“pleacă ai noştrii, vin ai noştrii…ăilalţi rămân ca proştii!”, adică populaţia), “anticorupţiei” şi “anticomunismului deşănţat”, adică acele sloganuri imbecilizatoare în care, ei, politicienii actuali nu cred nicio clipă şi, prin care îşi doresc şi dobândesc puterea doar pentru ei şi gaşca lor apropiată, nu au niciun respect faţă de contribuabilul român care până la urmă îi plătesc… Cetăţenii/votanţii nu fac parte niciodată din vreun algoritm al bunăstării “cetăţii”, ei, iau “parte”la spectacolul de jocuri si lumini transmis pe sticla tembelizorului unde “politicienii” se zbenguie în funcţie de cotizaţia aruncată la partid în următorii 4 ani de după alegeri. Dacă vreţi să aveţi imaginea lipsei elementare de bun simţ în “gospodărirea” banului public faceţi o analiză aritmetică: câţi bani din suma “forfetară parlamentară” au cheltuit deputaţii ieşeni, Fenechiu şi Spânu; răspuns: cam de peste 3 ori mai mult decât un deputat maghiar! Puterea este foarte importantă pentru politicieni, aceasta duce la acapararea averilor imense şi subjugarea banului public către clientelele relativ reduse de corupţi apropiaţi lor, ale “găştilor masonice” în care sau, la care au aderat. (cine se aseamănă se adună!)

Între profeţie optimistă a lui Brucan conform căreia ne trebuie cel puţin 20 de ani pentru a se instaura democraţia în spaţiul mioritic şi cea pesimistă a lui Djuvara, că ne sunt necesari cel puţin o generaţie, eu, înclin să cred că cei 45-50 de ani de comunism cer/reclamă cel puţin două generaţii de spălare socială reală a românilor. Adică şi “puii” lui alde: Iliescu, Hrebenciuc, Ponta, Cozmâncă, Gioană, Dragnea, Mazăre, Oprişan, Nichita,Tăriceanu, Antonescu, Fenechiu, Orban, Voiculescu, Băsescu, Videanu, Berceanu, Blaga, Udrea, Bela, Attila, Vadim Tudor, Becali, Diaconescu otv, etc., trebuie să “moară” şi astfel să avem speranţe…

Ăştia de acum, parcă, sunt clonele “mulatre” ale acelor politicieni intebelici, rezultaţi din “violul” politic de sub comunişti, adică neo-burghezia clientelară mioritică…Şi, ca o ironie, moderată, închei cu un banc englezesc:

-John, unde-i câinele?

-Sir, făcea politică şi l-am împuşcat!

-John, după ce ţi-ai dat seama că făcea politică?

-Sir, era în grădină şi mâna rahat...!