miercuri, 26 august 2009

Educaţia şi codurile ei!

Mare vâlvă în media pe tema celor două "coduri" (mai mult sau mai puţin deontologice!) care ar urma să re-consfinţească ceea ce vedem cu toţii, falimentul rapid al unui sistem educaţional aflat în anticamera "terapiei intensive politice".
Din principiu, nu elimin total o ipoteză neverificată. Dar, codul propus de echipa Doamnei Ministru Andronescu, este însăşi definiţia falimentului sistemului educaţional românesc. După cum constata şi Mircea Cărtărescu, într-un editorial semnat la un cotidian central în ziua de 21 august a.c., consider că acest cod este "făcut pe genunchi", pe holurile parlamentului într-o pauză, prin ansamblarea (în fapt, o struţo-cămilă iliesciană) a legilor comuniste şi a celor, neo-capitaliste eleborate în creuzetul mentalităţilor ştefan-gheorghiene, care domină gîndirea şi acţiunea liderilor lor de imagine. Mă opresc punctual la învăţământul tehnic, atât de important în orice stat responsabil pentru viitorul său. În 2008-2009, ARACIP a muncit responsabil pentru autorizarea a numeroase specializări şi profile tehnice care, acum, nu se mai regăsesc în "codul" pesedist. Eu, m-am săturat de imbecilizarea sistemului educaţional şi subscriu, că "filozofii" şi "tâmpiţii" suntem noi, cei care, nu ne ridicăm împotriva ticăloşiei şi incompetenţei promovată de "academicienii" echipei Andronescu. Şi, nu în ultimul rând, politizarea prin menţinerea centralizării resurselor din educaţie, prin numirea lipitorilor de afişe obedienţi/incompetenţi dar, cu carnete de partid(e) şi a elementelor corupte la cel mai înalt nivel decizional în judeţe, nu vor face decât să prăbuşească sistemul mult mai repede decît o ...guvernare.
În comparaţie, codul propus de Mircea Miclea este unul discutabil şi oricum vizionar, pornit dintr-o diagnoză de sistem care urmăreşte, ca finalitate, descentralizarea. Sunt şi aici discuţii, unele reale, cum sunt completările propuse de fostul ministru Andrei Marga, altele venite din partea băgătorilor de seamă, pe care, partidele le "înaintează" pe sticlă în funcţie de şpaga donată la puşculiţa de partid...
Sunt convins că Miclea a fost cel mai competent ministru pe care România neo-capitalistă la avut. Am aplicat să fac parte din comisia preşedinţială tocmai pentru crezul meu, voluntar, că pot aduce contribuţii la noile legi care să guverneze educaţia ca sistem. Nu am reuşit mare lucru şi datorită faptului că, această comisie, a fost paralizată cu fel de fel de politruci şi băgători de seamă trimişi de partid. Dar, Miclea şi-a impus câteva dintre cele mai importante idei novatoare pentru care îl admir şi îl sprijin.
Cele două coduri nu sunt compatibile, unul (cel al actualului ministru) este de emanaţie comunistă şi hipercentralizat, care urmăreşte doar conservarea avantajelor structurilor lor de partid, iar celălalt, al echipei Miclea este de actualitate, modern, suplu şi perfectibil. Să vedem dacă raţiunea -măcar de această dată!- va triumfa...
***
Pentru cei care au alte păreri vis-a-vis de cele mai sus, vă informez că în anul 2006, am absolvit un master în "Politici şi Management în Educaţie" la Universitatea "Alex. Ioan Cuza" din Iaşi, cu lucrarea de dizertaţie "Descentralizarea sistemului de învăţământ preuniversitar, dimensiune a politicii educaţionale". Aştept cu interes COMENTARII!

marți, 25 august 2009

Ce-aş face dacă voi fi numit ministru al transporturilor?

Nu vă speriaţi, nu am luat-o razna şi nici nu sufăr de frustrări ca Fenechiu care se visează ministru în fiecare noapte...
Recent, fiind prin Austria, am admirat a nu ştiu câta oară infrastructura din transporturile acestei ţări. De, oameni gospodari, responsabili pentru menirea lor de a face lucruri trainice şi durabile. Am fost întrebat de gazda noastră dintr-o staţiune din Salzamergut ce aş face dacă aş fi ministru al transporturilor! Am rămas pentru 3-4 secunde nedumerit şi, cu o rapiditate şi coerenţă debordantă, am înşirat:
-aş face o analiză responsabilă şi rapidă a cheltuielilor şi aş reduce toate "găurile negre";
-aş concesiona (unor investitori strategici externi) imediat şoselele transalpine (Făgăraş, Parâng, Retezat şi Rodna, peste pasurile Rotunda şi Prislop) care să fie rapid modernizate şi care, ar determina dezvoltarea imediată a turismului montan şi sportiv. Fac precizarea pentru necunoscători, că majoritatea şoselelor alpine din Austria, Elveţia, Liechtenstein, etc., sunt în regim cu plată, fiind concesionate întreprinzătorilor privaţi.
-aş concesiona construirea autostrăzii vest-est unor firme interesate din occident;
-aş moderniza, cu bani publici şi privaţi, 2-3 aeroporturi internaţionale/an, în funcţie de trafic şi importanţă (nu pe criteriile actuale, de şantaj politic sau cumetrii şi interese meschine!)
-aş rentabiliza transportul pe calea ferată cu oferte pentru toate categoriile sociale şi prin cointeresarea controlului public asupra respectării legilor pe calea ferată;
-aş căuta soluţii cu privire la podurile peste Dunăre, şosele rapide interjudeţene, etc... am fost întrerupt.
Interlocutorul meu a rămas puţin contrariat de înşiruirea mea de priorităţi...
I-am replicat că pe mine nu mă cheamă Berceanu ( sau Bercovici, sau Bercovitz) adică etern ministru, indiferent de competenţă, nu sunt membru al camarilelor de spălat bani publici din transporturi, locul unde ingineriile financiare se ţin lanţ, unde un deszăpezit costă triplu ca în Austria, unde chiar ninge vreo 6 luni pe an, etc. Pe mine însă, a început să mă deranjeze amarnic ineficienţa până la dispariţie a puterii statului de drept. Asistăm la o disoluţie -probabil controlată- a acestuia, toate pârghiile de putere sunt în mâinile grupurilor de interese transpartinice, iar corupţia atinge cote de neimaginat în orice domeniu de activitate. Nu mai avem justiţie, poliţie, educaţie, administraţie, societate civilă, toate sunt acaparate de clanurile de interese politice şi detonate din interior, prin numirea în funcţiile decizionale, a structurilor proprii, ierarhizate şi incompetente care generează şi întreţin corupţia. Aceştia nu ştiu să creeze plusvaloare dar, prin incompetenţa lor şi prin promovareaierarhiilor piramidale care să blocheze decizia, distrug totul şi determină falimentul societăţii.

IOAN BONTAŞ. VIVAT ACADEMIA, VIVANT PROFESSORES!


Pentru început trebuie să fac o mărturisire, de Profesorul Universitar Doctor IOAN BONTAŞ, m-a legat o mare şi sinceră prietenie, în ciuda diferenţelor de vârstă şi, uneori, chiar de idei/păreri.
L-am cunoscut personal în ianuarie 2005, când, în urma corespondenţei fructuoase pe care o purtam de peste doi ani, a onorat invitaţia de a participa la aniversarea celor 150 de ani de la înfiinţarea Şcolii Normale Vasiliene. Ca fost absolvent al şcolii, promoţia 1944, Ioan Bontaş a căpătat o mare dragoste faţă de profesia de dascăl şi, în ciuda vremurilor extrem de grele, a răzbit în viaţă şi în cariera universitară.
A fost profesor la Universitatea Politehnică bucureşteană până la pensionare, iar apoi, a fost cooptat în corpul profesoral a Universităţii Ecologice din Bucureşti. A elaborat numeroase studii şi cercetări de pedagogie şi psihologie, iar ca un corolar al activităţii şi maturităţii sale intelectuale este Tratatul de Pedagogie, tipărit de Editura All în 6 ediţii (ultima în 2008).
De Şcoala Normală Vasiliană, îl leagă câteva evenimente marcante ale vieţii sale:
-pentru a se întreţine (provenea dintr-o familie cu 10 copii!), cât a studiat la şcoală, elevul Ioan Bontaş a îndeplinit pentru subzistenţă şi funcţia de pedagog şcolar;
-în 2005, la propunerea mea, Comitetul Director al Asociaţiei Normaliştilor Ieşeni/A.N.I. i-a solicitat Prof. Ioan Bontaş să devină Preşedinte onorific al acestei organizaţii neguvernamentale, propunere acceptată cu emoţie şi mare drag;
-între anii 2004-2005, Prof. Ioan Bontaş, a scris articole şi evocări în revista trimestrială "Normaliştii".

***
Ori de câte ori zăboveam peste noapte la Bucureşti eram invitatul lui Ioan Bontaş. Discutat despre viaţă, politici educaţionale, politică, evocam marile personalităţi ale gândirii pedagogice...nopţi despre: Stanciu Stoian, Ştefan Bîrsănescu, Titu Maiorescu, Gh. Comicescu, Nicolae Bagdasar, Vasile Pavelcu, Comenius, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Nicolae Mitrofan, ş.m.a.
În primăvară, între două trenuri, ne-am întâlnit pentru ultima oară. I-am făcut o vizită scurtă acasă şi i-am ascultat ultima confesiune. Conştient de viitorul lui, sumbru, mi-a mărturisit sincer că va pleca cu inima împăcată... A făcut doar bine în viaţa lui!

ADIO, IOAN BONTAŞ. Îţi vom păstra o amintire vie!

* * *


+IOAN BONTAŞ s-a născut în satul Hociungi, comuna Porceşti (actuală, Moldoveni) din Ţinutul Romanului (judeţul Neamţ) la data de 25 iulie 1923 şi, a decedat la Bucureşti, în apartamentul său din Calea Ştirbei Vodă, la vârstă de 86 ani, în urma unei grele şi îndelungate suferinţe. Astăzi, 25 august 2009, Ioan Bontaş a fost înmormântat la Cimitirul Sf. Vineri din Calea Griviţei... Să-i fie ţărâna uşoară!


Asociaţia Normaliştilor Ieşeni, transmite şi pe această cale condoleanţe familiei îndoliate.
Fotografia a fost realizată de Ioan Bontaş (foto dreapta), în ziua de 27 ianuarie 2005, în cabinetul directorului Şcolii Normale Vasile Lupu din Iaşi.

luni, 10 august 2009

Amintiri normaliste. In memoriam: Mircia AGRIGOROAIE, Ghiţă HONCIUC, Elena ŞERBAN şi Dan PLĂEŞU






























Acum, în apropierea Marii Sărbători a Naşterii Maicii Domnului, consider potrivit să postez pe blog-ul personal, câteva imagini memorabile cu dragii noştri foşti colegi care au construit, mult şi eficient la Şcoala Normală "Vasile Lupu". Pe durata mandatului meu managerial, toţi aceşti PROFESORI, alături de alţi oameni oneşti şi devotaţi profesiei, în cel mai înălţător spirit normalist, mi-au fost cei mai sinceri şi exigenţi evaluatori. NU VĂ VOI UITA NICIODATA!

+MIRCIA AGRIGOROAIE, profesor de geografie, fost director şi director adjunct
+GHEORGHE HONCIUC, profesor de muzică
+ELENA ŞERBAN, profesor de biologie
+DAN PLĂEŞU, profesor de matematică, fost director.




















NOTĂ
Fotografiile provin din colecţia personală a bloggerului si au fost realizate cu prilejul Proiectului TEAM BUILDING S.N.V.L. coordonat de directorul şcolii în perioada 2003-2005, iar alte fotografii au fost realizate cu prilejul unor aniversări şcolare sau personale.














































































duminică, 9 august 2009

Istorii care nu trebuiesc uitate. Mari personalităţi ale educaţiei: SIMION MEHEDINŢI

Este o postare mai nouă, rezultat al eforturilor mele constante pentru scoaterea la lumină a contribuţiilor educative ale unor mari oameni de stat pe care România i-a avut. Şi, nu în ultimul rând, un act reaparator pentru Şcoala Normală vasiliană, locul unde am lucrat în ultimii 16 ani încercând să aduc idealul educaţional cât mai aproape de ceea ce numim VIITORUL NAŢIEI!

Nu este răspunsul dorit de mulţi, foarte mulţi, foşti şi actuali elevi, sau cunoscuţi din cele mai diverse domenii cu privire la părăsirea de către mine a "corabiei normaliste".

Punct şi de la capăt...deocamdată!

* * *



ŞCOALA NORMALĂ
Revistă a învăţământului normal şi primar

ANUL I – NR. 1 IANUARIE 1916

(Apărută după Congresul dascălilor de la Iaşi, iunie 1915)



NĂDEJDEA DE PE URMĂ

Sub ochii noştri vedem unele hotare pierind şi, împreună cu ele, au pierit câteva state care dăduseră la iveală o mare dorinţă de a trăi - bunăoară Serbia.
E întrebarea: ce se va alege de neamurile care vor rămânea fără stat?
Iar răspunsul ne priveşte şi pe noi; căci, avâd părţi din neamul nostrum în toate ţările vecine, va fi cu neputinţă să-i unim pe toţi dintr-o dată. Ce se va întâmpla cu românii care vor mai rămâne în afară din hotarele unui stat românesc?
Cât timp, statul era al suveranului, şi pământul unei ţări, şi poporul care-l locuia, era ca un fel de moşie părintească. De aceea, suveranul putea pune zălog o parte din ţara sa, ori o putea da zestre copiilor săi,... întocmai ca pe o moşie.
De aceea rudenia dintre împăraţi, regi, şi alţi stăpânitori era pe atunci mare lucru. Ludovic al XIV îndrăznea să zică: Statul sunt eu; iar hotarele Spaniei se păruse un moment că pier, în urma unor împrejurări de familie.
De un veac şi mai bine, a ieşit însă o altă idee la iveală.
Statutul nu e al regelui, ci regele e al Statului. Frideric al II-lea a dobândit în istoria omenirii un mare merit, spunând cel dintâi: Regele e servitorul Statului...
Iar, de la Frederic şi până azi, am simţit că temelia cea tare, pe care se razemă un stat, nu e numai familia suveranului, ci mai ales familia cea mare a neamului. Cui i-ar mai trece azi prin minte, să dea o parte din vre-o ţară ca zestre copiilor unui rege?
Dimpotrivă, fiecare neam năzuieşte să se adune sub steagul aceluiaş suveran, rotunjind pe cât se va putea hotarel. Iar năzuinţa aceasta, dacă se împlineşte, toate celelalte interese cad pe plan secundar.
De aici urmează însă un lucru de mare însemnătate pentru viaţa unei naţiuni.
Dacă un stat are nefericirea să-şi piardă dinastia şi să-şi vadă hotarele mutate de vecini, asta nu înseamnă că naţiunea însăşi e ştearsă din paginile istoriei. Dimpotrivă, s-ar putea chiar să se închege şi mai mult unitatea acelui neam. Sârbii, de pildă, dacă s-ar afla la sfârşitul acestui război cuprinşi toţi într-o singură monarhie, ar fi de fapt mai puternici decât la sfârşitul războiului balcanic.
Pentru ce?
Pentru că, îndată ce un neam se înmulţeşte şi se lipeşte strâns de pământul strămoşesc;şi îndată ce în tot cuprinsul lui circulă una şi aceeaşi limbă, nici o putere omenească nu-l mai poate dezrădăcina de pe faţa pământului.
Primejdia cea mare în vremurile noastre e deci alta: ca nu cumva un neam să fie împărţit sub stăpâniri deosebite, care i-ar împiedica dezvoltarea limbii naţionale. Căci în ziua, când se pierde limba, neamul acela, rupt în bucăţi, e ca şi mistuit de vecini. Spre deosebire de părinţii noştri, care au putut trăi în adăpostul munţilor şi pădurilor, fără să se amestece cu străinii, azi, circulaţia mărfurilor şi a oamenilor, repede poate amesteca un neam mic, încât să nu se mai aleagă nimic din el.
Din aceste puţine fapte şi idei, este însă o concluzie de mare interes pentru educatorii unui neam.
Cel din urmă soldat şi cea din urmă nădejde a unui stat în lupta cu alte state e învăţătorul, ca păzitor al limbei.
Dacă o parte dintr-un neam sau chiar neamul întreg s-ar pomeni într-o zi cu hotarele sale mutate sau şterse, în vremurile noastre poate încă nădăjdui. E destul ca cei care povăţuiesc zi cu zi masa poporului, să-şi pună înaintea ochilor ca un ţel neclintit:
1. ridicarea materială a poporului, ca el să sporească în ce priveşte numărul;
2. păstrarea limbii care, ca un cerc de foc, nu lasă pe străini să intre în corpul neamului şi să-i şteargă pecetea caracterului său etnic.
Când condiţiile acestea sunt împlinite, viitorul e asigurat, chiar dacă interesele statului ar fi vremelnic şterşe.
Aşadar, nădejdea cea mai de pe urmă a unui popor, când statul ar fi primejduit şi dinastia alungată sunt povăţuitorii de toate zilele ai poporului.
În acest moment pentru Serbia mai de preţ decât dinastia Karageorge, putnic şi alţi generali biruiţi, e preotul, învăţătorul şi plugarul Sârb. Ei sunt cea din urmă chezăşie a viitorului Serbiei.
La aceste elemente trebuie să privim şi noi mâine, când vom vedea care români au mai rămas afară din hotarele României.


S. MEHEDINŢI


NOTE PROPRII/ întrebări (retorice)


1. ce putere în stat este oare educaţia?


2. ce înţeleg unii politicieni responsabili din manifestul lui Simion Mehedinţi?


3. mai sunt de actualitate în societatea care "distruge, dezumanizează..." adică capitalismul de cumetrie românesc, acele valori pe care înaintaşii noştri le-ar fi dorit permanentizate?





Ce fel de putere în stat este justiţia şi pe cine reprezintă ea?

Recunosc că aceste întrebări m-au frământat într-o oarecare măsură de-a lungul timpului, în încercarea mea de a găsi răspunsuri argumentate...
În opinia mea, lupta dintre justiţie şi guvern este anarhistă, arătând în fapt că, idealul de putere în stat pe care justiţia şi-l arogă este total depăşit. Ei, susţin că suprimarea unor drepturi salariale nu este constituţională şi chiar o consideră dumnealor abuzivă... Eu consider că demersurile lor sunt abuzive prin faptul că, un drept acordat de legiuitor poate fi suprimat, dacă realităţile economice şi constrângerile financiare ale statului de drept o reclamă.
Totuşi, să privim mai în amănunt situaţia; justiţia românească colcăie de corupţie (a se vedea sondaje de opinie recente şi eurobarometre) fiind politizată în totalitate şi, iresponsabilă pentru actul de justiţie care declarativ apără statul de drept. Fac parte dintre cei f.f. mulţi din ţara asta care am simţit iresponsabilitatea "făcătorilor de dreptate" pe propria piele. Am avut ocazia să cunosc adevărate hoarde de securişti camuflaţi în justiţiabili, care, au drept unică menire distrugerea statului de drept şi consolidarea statului mafiot. Am văzut la Iaşi, Focşani, Bucureşti- ICCJ- adevăraţi terorişti în robe care pe aceleaşi tipuri de dosare dădeau verdicte diametral opuse, pentru că, criminalitatea politică extinsă în spatele deciziilor reale, aşa le dicta...
Şi, atunci pe cine reprezintă în realitate justiţia în România? Pe cetăţeanul responsabil şi plătitor de impozite şi taxe în niciun caz, aşa cum ar trebui să fie în mod normal, legal, constituţional.
De ce ei, nu pot înţelege că aceasta-i realitatea economică de criză! Pentru că, guvernele anterioare şi-a căţărat la vârful piramidei incompetenţi şantajabili care iau deciziile dictate politic şi, securişti de bine care au distrus iremediabil, probabil, această ţară...

sâmbătă, 8 august 2009

"Dacă sunteţi cuminţi vă punem şi apă"

Titlul este deja celebru, fiind extras din bancul cu nebuni ( Socola, Dr. Marinescu, etc)...
Am urmarit stupefiat cum se "antrenau" sportivii care au reprezentat România la Campionate Mondiale de la Roma, în mod deosebit cei de la sărituri în apă. Da, săreau de la platformă pe...saltele groase de buret pentru că banii pentru modernizarea piscinei s-au ...evaporat! Tipic românesc, avem valori şi ne batem joc de ele. Poate că cel mai credibil AMBASADOR al acestei naţii este, şi va rămâne, SPORTUL. Activitatea cea mai umilită de incompetenţă şi hoţie în România este activitatea sportivă ne-fotbalistică.
Pentru că, în fotbal, interesele politice sunt imense. Pe stadioanele de fotbal vezi interlopi şi politicieni-patroni de echipe, laolaltă (oare este vreo deosebire!), aici este locul ideal unde să faci "băi de mulţime...". Pe stadioane, vezi cum regiile falimentare, care sunt finanţate din bani publici îşi fac reclamă (la Iaşi, C.E.T. S.A. şi altele) sau, ca la Tg. Jiu, unde cel mai mare datornic la stat, la bugetul asigurărilor sociale, COMPANIA NAŢIONALĂ A LIGNITULUI OLTENIA este mare sponsor de echipă de fotbal. Mă întreb dacă nu cumva, cele doar două exemple sus-menţionate nu ar trebui să "mişte" instituţiile competente anticorupţie pentru a vedea de ce sunt bani pentru fotbal şi nu sunt pentru necesităţile celor mulţi şi năpăstuiţi!
România nu are niciun stadion omologabil pentru jocuri internaţionale categoria PLUS, DAR are, bazine acoperite pentru sporturi în apă, în toată ţara, mai puţine decît state de care nu se aude nimic în aceste ramuri sportive: Jamaica, Siria, Scoţia, Irlanda...
Indivizi căţăraţi pe funcţii decizionale prin ministere, gen educaţie, făceau în liberalismul ...luminat sau social-democraţia de numărat ouă săli de sport şi piscine la tot cartieru', că era super-ofertă! Demagogia ieftină şi non-combatul societăţii civile face ca această ţară să ajungă în groapa mizeriei capitalismului banditesc. Iar, acum ne-am pricopsit cu un minister al Tineretului şi Sportului care se pare, funcţionează doar ca supapă pentru clientelele de partid, cu şoferi de belferi locali ai PD-L numiţi secretari de stat şi alţi tăietori de frunze (nu mai ştim de care şi mai ales, pentru cine!) care trebuiesc plătiţi pentru munca lor de lipit afişe electorale...
EU, FELICIT PE TOŢI PARTICIPANŢII LA ROMA CARE AU ADUS ONOARE ROMÂNIEI : LOCUL 7 LA POLO, LOCUL 8 LA SĂRITURI ŞI O MEDALIE MUNCITĂ PRIN CAMELIA POTEC... Şi când te gândeşti că Australia are doar la Melbourne peste 25 de piscine acoperite....

luni, 3 august 2009

EI CI EI, NOI CU PLATA ...sau din categoria si bătuţi (inclusiv de soartă) şi cu bani luaţi!

Găselniţi ieftine, demagogice, cu iz electoral încă mai pot fi văzute peste tot în spaţiul mioritic... Faptul că asistăm la un circ mediatic imens, bine regizat, în câteva tembeliziuni: de stat(TVR1), ale lui Felix Motanu sau ale altor patroni bine determinaţi -de reclama care va veni!- îl face pe bietul român să nu-i mai trebuiască politică nicicând.
Un lucru transpiră la vedere, circul mediatic este întreţinut de camarila lui Geoană. De ce? Simplu, Geoană ar frisoane că nu va prinde nici măcar turul II, d-apoi să-l bată pe Băsescu...
Faptul că acest individ, submediocru politic în opinia mea, recurge la acest tip de politică total iresponsabilă, arată în fapt, cât de mult acest partid (stat) este interesat de cetăţeni pe care, teoretic îi reprezintă. Nu, pentru ei accesul la putere, la banul public este unicul deziderat (de fapt ar face ceea ce ştiu ei cel mai bine...).
Cu un Boc din ce în ce mai şovăielnic şi, pe care nu-l ascultă nimeni, guvernul este în pionieze, face echilibristică ieftină ca şi politica momentului.
Reducerea personalului din administraţie cu 20% este o măsură ideală, pentru o reformă rapidă în structurile iresponsabile faţă de cetăţeni. Dacă aici, avem încă directori cu salarii scandaloase -probabil cu dedicaţie de la liberali care au secătuit intenţionat resursele bugetare- înseamnă că guvernul Boc şi însăşi premierul, trăiesc într-o continuă dezinformare. Legile în ţara asta nu le mai respectă nimeni, politicienii nu mai respectă nicio disciplină de partid totul este un haos, dar întreţinut.
SUGEREZ: dispariţia urgentă a 5 ministere, Turism, Tineret şi Sport, IMM, Mediu şi Relaţiile cu Parlamentul. Într-o ţară fără infrastructură de transport nu poţi avea turişti şi turism dezvoltat (eventual poate deveni o agenţie în cadrul unui viitor minister al Infrastructurii, prin reorganizarea şi a, Transporturilor). La Parlament nu ajung legi şi nu se justifică un post de "trântor" de partid acolo. Restul nu se justifică sub nicio formă. Ar fi o bună reclamă că economiile se fac cu adevărat în această ţară şi, că avem un guvern care se chinuie din răsputeri să ne arate că este responsabil (din păcate, doar o parte din el!). În rest, ceilalţi continuă ceea ce ştiu cel mai bine "Ei, doar cu ei".