DEDICAŢIE. Către acei (slabi de "înger") care n-au înţeles că libertatea de exprimare este unicul câştig democratic. Elevilor mei cu toată dragostea.

În timp ce se afla în faţa copiilor din clasa a 5-a, Doamna Thompson, în prima zi de şcoală, le-a spus un neadevăr. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor săi ca îi iubeşte pe toţi la fel de mult. Totuşi, acest lucru nu era posibil, deoarece în primul rând, cufundat în banca sa, era baieţelul numit Teddy Stallard. Doamna Thompson îl urmărise pe Teddy în anul precedent şi observase ca acesta nu se juca cu ceilalţi copii, hainele sale erau neîngrijite şi era murdar mai tot timpul. Şi , Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese până acolo încât Doamnei Thompson îi făcea plăcere să scrie pe lucrările acestuia, cu un creion gros şi roşu, un X mare şi îngroşat şi să-i dea nota 4. La şcoala la care preda doamna Thompson, trebuiau să se revizuiască toate caracterizările elevilor, iar pe Teddy îl lăsase intenţionat la urmă. Totuşi, când a deschis dosarul acestuia, a rămas surprinsă să vadă că profesoara din primul an scrisese: "Teddy e un copil isteţ, işi face temele cu grijă, este manierat şi este o plăcere sa fii în preajma lui". Profesoara din clasa a 2-a scrisese: "Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii săi, dar este tulburat de faptul ca mama sa suferă de o boala incurabilă, iar viaţa de acasă trebuie să-i fie foarte grea" . Profesoara din clasa a 3-a scrisese despre Teddy:"Moartea mamei sale îl afectase foarte mult. Se străduieşte foarte mult, dar pe tatăl său nu îl prea interesează, iar climatul de acasă îl va afecta în curând, dacă nu se va schimba ceva". Profesoara dintr-a 4-a a scris: "Teddy este retras şi nu mai este interesat de şcoală. Nu are mulţi prieteni şi uneori adoarme în timpul orei".

De-acum, doamna Thompson înţelesese problema şi i-a fost ruşine de ce făcuse. S-a simţit şi mai prost când elevii ei i-au adus cadouri de Crăciun, legate cu panglici frumoase şi împachetate în hârtie strălucitoare. Mai puţin Teddy. Cadoul acestuia era împachetat cu hârtie obişnuită de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu să îl deschidă în faţa celorlalţi copii. Unii dintre elevi au început să râdă când a descoperit o brăţară căreia îi lipseau unele pietre şi o sticluţă de parfum pe trei sferturi goală. Ea, i-a certat când a observat ca brăţara era drăguţă şi parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a rămas dupa ore în acea zi doar pentru a-i spune "Doamna Thompson, astăzi miroşi exact ca şi mama". După ce copiii au plecat, a plâns timp de aproape o oră. În acea zi, a încetat să mai predea citirea, scrierea şi aritmetica şi a început să îi înveţe pe elevi. Doamna Thompson i-a acordat o atenţie deosebită lui Teddy. Pe măsură ce lucra cu el, mintea sa a început să îşi revină. Cu cât îl încuraja mai des, cu atât acesta reacţiona mai bine. Până la sfârşitul anului, Teddy ajunsese cel mai isteţ elev din clasă, şi, în ciuda promisiunii ca îi va iubi pe toţi la fel, Teddy a devenit alintatul său.

Un an mai târziu, a găsit o scrisoare de la Teddy în care îi spunea ca e cea mai bună profesoară pe care o avusese vreodata. Au mai trecut încă şase ani până a mai primit un semn de la Teddy. Apoi, el i-a scris că terminase liceul al treilea în clasă, şi că ea rămasese cea mai bună profesoară pe care o avuse. Patru ani mai târziu, a mai primit o scrisoare, care spunea că va termina în curând şi facultatea cu cele mai bune rezultate. Încă o dată o asigura pe doamna Thompson că fusese cea mai bună profesoară. Apoi au mai trecut încă patru ani şi a mai venit o scrisoare, cu acelaşi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.

Apoi, o nouă scrisoare în care o anunţa ca se va căsători. Îi spunea că tatăl său a murit cu câţiva ani în urmă şi o intreba, dacă ar vrea să participe la nuntă şi să stea în locul în care stă de obicei mama mirelui. Bineînţeles că a acceptat. Şi, a purtat brăţara căreia îi lipseau unele pietre şi a folosit acelaşi parfum pe care îl primise demult de la Teddy. S-au îmbrăţişat, iar Teddy i-a şoptit la ureche: "Mulţumesc pentru că ai crezut în mine. Mulţumesc, pentru că m-ai făcut să mă simt important şi mi-ai arătat că pot însemna ceva." Doamna Thompson i-a şoptit cu lacrimi în ochi: "Teddy, ai inţeles greşit. Tu eşti cel care m-a învăţat că pot schimba ceva. Nu am ştiut cum să predau elevilor până te-am întâlnit pe tine".

MORALA: Nu poţi niciodată să ştii cum poţi influenţa viaţa altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Ţine seama de acest lucru în aventura ta prin viaţă şi încearcă să schimbi ceva în viaţa celorlalţi (şi ar fi ideal dacă ar fi în bine!).

Şi nu uita!: Nimeni nu are dreptul să privească o altă persoană de sus, decât în momentul în care se apleacă şi îi întinde o mână pentru a-l ajuta să se ridice peste nivelul la care se află la un moment dat !

Notă:

Adaptare după un mesaj tradus de un coleg geograf gălăţean, prof. Marius P., inspector şcolar.