Dreapta românească atât cât se recomandă ea la ”vârf”, este o adunătură de
indivizi adoctrinari care au făcut averi în România sub toate guvernările. În ”originalitatea”
ei, democrația românească, este ea însăși un paradox politic, găștile ce-și zic
partide de stânga sunt conduse la vârf de cei mai bogați exponenți ai baronilor
tranziției ”specializați” în sifonarea banilor publici (inclusiv a celor
europeni), pe când, dreapta adevărată, este formată din oameni simpli,
cinstiți, care doresc o politică pentru cetățean și, perspectiv, dezvoltarea
țării!
Anul 2012 a fost unul deosebit de slab pentru ”dreapta” din România. Fără
coeziune și fără valori reale de ”piață publică”, fără canale media auxiliare
care să ducă mesajul politic, îmbogățiții ”înțelepți” (exemplu: Berceanu) s-au
retras în tranșeele corupției generalizate care a acaparat puterea prin
manipulare și cumpărare masivă de voturi. Practic, ”dreapta” este un surogat în
care două curente sunt certe. Cel reprezentat de Vasile Blaga adică ”dreapta,
prin noi înșine!”…, un individ slab politic, fără carismă, cu un mesaj duplicitar
fără nuanță, dar preferabil pentru
”puterea actuală” ca un colaboraționist bun, ca orice căprar chemat la ordine.
Având de partea lui găștile de îmbogățiți după aceeași ”rețetă” a baronilor de
partid FSN, Blaga, va duce PDL acolo, unde, cel mai probabil îi este locul,
lângă defunctul PNȚ-cd. Al doilea curent, cel optimist de dreapta, destul de
volatil coalizat în jurul lui M.R. Ungureanu, are, se pare, cele mai mari șanse
să ajungă la dezideratul centrului – dreapta funcțional, având atuu-rile
tinereții membrilor și a unor lideri de imagine curați și de impact
intelectual. Numai că în politica mioritică nu-i suficient să vrei, ci să și
poți coaliza acea parte a României ”apolitice”, căreia, trebuie să-i propui
programe politice concrete care să determine participarea la vot. Iar acest
impact asupra nehotărâților se va realiza după ce ai toate pârghiile moderne de
comunicare politică la nivel media care să facă ca mesajul tău să fie , cu
adevărat, penetrabil. Dacă te amăgești că o televiziune comercială actuală este
”portdrapelul” tău, înseamnă că nu prea ai ce căuta în politica mioritică. Balaurul baronilor useliști este imens, va
crește cu nenumărate capete și va desființa ca un tăvălug orice sau pe oricine
i se împotrivește. Trebuie canale media care să funcționeze pe baza
sponsorizărilor oamenilor de dreapta reali, care să fie în stare să se
protejeze de partidul - unic securisto – fesenist, al groparilor țării, care
conduce România!
Un comentariu:
Vor ramane blogurile.
Trimiteți un comentariu