Din nou la Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței

Mi-am dorit foarte mult să revin la Sighet…Data trecută (octombrie 1998 - n.a.) am considerat că nu m-am recules suficient, iar în vara aceasta fiind în trecere prin oraș nu am avut timp suficient pentru o vizită.

            Simțeam nevoia să aprind lumânări imaginare în toate ungherele, lumină care să acopere tot întunericul, inclusiv cel lăsat de mințile și sufletele torționarilor… Recunosc că m-am ”pierdut” efectiv prin celule, am avut marea șansă să fiu singur cu zidurile și încăperile actualului muzeu, fiind spre sfârșitul programului de vizitare într-o zi de sâmbătă…Față de vizită anterioară, am remarcat, negativ, cum ”modernizarea” fostei  închisori prin zugrăvirea zidurilor se știrbește din mediul auster, sumbru și taciturn:

”Unde ești, Doamne? Am

Urlat prin zăbrele,

Din Lună venea fum de cățui,

M-am pipăit și pe mâinile mele

Am găsit urmele cuielor lui…

Și-n lacrimi ori în mângâiere

Tot noi vom curge zi de zi,

În tot ce mâine ca și ieri,

                             Va sângera sau va iubi!”         (Radu Gyr)

După vizită din acest an în care m-am închinat în memoria celor care au crezut în adevăr și dreptate, oameni politici, preoți (mai ales greco-catolici), cercetători…m-am simțit un demn urmaș al lor! Sighetul a fost conceput pentru a distruge elitele gândirii și spiritualitatea societății românești post-democratice. Spre ieșire m-a cuprins un sentiment ciudat, de frustrare profundă și revoltă interioară, parcă mai pregnant decât la vizita interioară! Au început să mi se plimbe prin față ochilor imagini amorfe de torționari, retrograzi, indivizi aflați la limita de jos a coeficientului de inteligență. Am făcut o asociere simplă și, dintr-o dată, toți urmașii torționarilor erau, parcă, figuri ”celebre” ale actualului spectru politic. Da, este o certitudine, actualii politicieni uzează de aceleași mijloace, dar, adaptate vremurilor actuale. Stau și mă întreb, cum este posibil ca, dorința românilor de avea o clasă politică responsabilă, să votăm activiști comuniști vopsiți în democrați de duzină, care terfelesc legea discreționar în numele ”democrației” și, care, au pretenții elitiste în comunitate! 

Da, istoricul Gh. I. Brătianu, mort în pușcăria Sighetului, avea mare dreptate: ”adevărul rămâne, oricare va fi soarta celor care l-au servit!” …Rugă pentru memoria colectivă a tuturor celor care au luptat împotriva celei mai retrograde orânduiri – comunismul…

Extras din articolul ”Inițiative manageriale - Țara Maramureșului”/ Et in arcadia ego, publicat în revista trimestrială Normaliștii, nr. 4/2004: 18-19. ISSN 1841- 0022

Republicare considerată actuală pe fondul alegerilor generale din 9 dec. 2012. Rușine popor român!