Mai săptămâna trecută un om de cultură valoros dar, în acela;i timp și un
politician ratat, Răzvan
Theodorescu, declara public: "țara în care domnul Voiculescu devine
politician, este o țară tristă. Este de-a dreptul înjositor." Ca orice nostalgic comunist și iubitor declarat a lui Iliescu, dl. Teodorescu a
primit, cel mai probabil, drept de ”sticlă” și a interpretat, șters în opinia
mea, partitura dată de șmenarii de imagine ai P.S.D.
De ce România este o țară tristă? Pentru că am ajuns să
trăim în minciună și nemernicie, suntem țara în care ticăloșii cu mâinile
murdare de sânge au acaparat total puterea, suntem țara în care odioșii
securiști, care au distrus total economia țării și care au pus mâna pe
conturile și averile ceaușeștilor sunt mari politicieni, suntem țara în care
zilnic ni se inoculează că laptele-i negru…! Cu o mass-media coruptă,
imbecilizantă, noul raport MCV/ian. 2013 ne-a arătat, fără pic de îndoială, nemernicia în
care trăim…Nu ne putem rupe de securisto-comunism pentru că aștia au economia
în mâini și se succed la ”putere”, când le vine rândul la furat! Țară tristă,
în care Justiția este un moft, unde toate dosarele de corupție ale
politicienilor sunt rapid tratate cu NUP, sau, mai rar, cu pedepse cu
suspendare!!! Asta în condițiile în care s-a încercat ca Justiția să capete
independența dorită, ca un pas important al separației puterilor în stat și ca
o garanție a funcționării incipiente a statului de drept. Nu se poate! Justiția
o fac baronii USL din teritoriu și latrinele ordinăriei politicienilor și securiștilor…Țară
tristă plină de nemernici care se vând pe doi crăițari! Nici nu mai era necesar
să ne reamintească același Răzvan Theodorescu despre lovitura de stat
parlamentară din vara lui 2012 și că: "mandatul de interimar al lui Crin
Antonescu a fost de-a dreptul penibil." Acest individ submediocru să fie
oare viitorul președinte la României? Și mai trist …Dar, nici măcar șmecheria
și ipocrizia USL-iștilor nu mai poate ajuta România, C.E. verifică informațiile
și nu poate fi păcălită nici măcar de ieșirile în décor ale europarlamentarilor cocote sau mârlani, după caz, ai U.S.L.!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu