duminică, 6 martie 2011

Politicianul si...scutecul!

Un cetățean englez din orașul Wolverhampton a avut ideea trăsnită și umorul...normal, englezesc, să instaleze în intersecțiile semaforizate cugetări politice pline de adevăr. Astfel cetățenii au putut afla lesne care-i legătura dintre politician și scutec, respectiv:
”POLITICIENII SUNT CA SCUTECELE, TREBUIE SCHIMBAȚI MEREU ȘI DIN ACELAȘI MOTIV!”.
Firesc, am făcut legătura cu peisajul mioritic unde, politicienii (majoritatea doar se cred a fi, în realitate niște bandiți puși pe jaf!) noștri sunt precum IZMENELE, adică se cred INDISPENSABILI...
Orice încercare de a scăpa de ei este sortită eșecului. Ultima încercare de a aduce un suflu nou în peisajul (banditesc) politic românesc a fost curmată din fașă în cadrul PD-L unde ”moțiunea Macovei-Preda-Voinescu” nu a avut nicio șansă! De ce? Simplu: PD-L este același aluat ca USL, adică uniunea liber-schimbistă sau, cu voia dvs, uniunea groparilor României...
Din păcate ideea cetățeanului englez nu a încântat prea tare clasa politică engleză și, drept dovadă, au hotărât scoaterea imediată a cugetărilor de pe stâlpi, așa cum și pe la noi, toți vorbim de politică și nimeni nu înțelege decât un lucru: ”umbrelă pentru afaceri cu statul, îmbogățire rapidă, trafic de influență, eprotecție față de justiție și căpătuială!”. Oare ce părere are un individ obscur pre numele lui Marius Spînu, cică deputat de Iași?

Niciun comentariu: