miercuri, 3 martie 2010

Maroc (IV). Meknes, oraşul sfânt...

Meknes-ul prin cei peste 35 de km de ziduri imense care înconjoară Medina este o adevărată capodoperă arhitectonică arabă. Un adevărat regal turistic pentru cei pătrunşi de tradiţiile arabe. Taxiuri ieftine, şoferi amabili care în schimbul a 10-15 euro fac o tură bună cu pauze de rigoare pentru fotografiat şi filmat, iată o reţetă potrivită pentru o excursie de-a lungul zidurilor... La câteva ore după ce am plecat din Meknes s-a întâmplat catastrofa, tavanul unei moschei pe lângă care trecusesem şi unde făcusem fotografii s-a prăbuşit, făcând numeroase victime... Se pare că am avut noroc!

Atunci mi-am amintit de versurile simpliste a unei poezii care animă viaţa internauţilor şi... pentru că am scăpat de mânia lui Allah, o redau în întregime...




***

Naufragiu în ...Atlantic

Lângă o insulă uitată din Oceanul Atlantic
S-antâmplat un naufragiu, nici prea mare, nici prea mic.
Nu ştim care-a fost motivul : ceaţă, valuri, terorişti,
Cert e c-au scăpat cu viaţă, o multime de turişti!
Dar, să vezi ce întâmplare, iaca, pe cuvântul meu,
Cum se joacă cu destine, Bunul nostru Dumnezeu!

Că din marea încleştare, din a valurilor sevă,
Au scăpat ca prin minune doi Adami cu câte-o, Evă :
Doi broscari şi cu-o broscară, doi franţuji şi-o franţuzoaică,
Doi englezi şi-o englezoaică, doi rusnaci şi cu-o rusoaică,
Doi nemţoci cu o nemtoaică, doi arabi si-o arăboaică,
Si doi greci cu o grecoaică cu mustaţă de tigroaică!

Başca, au iesit din valuri, cu noroc, doi mexicani
Şi cu-o mexicancă trăznet, la vreo optsprezece ani!
Şi-ncă doi yanchei pur-sânge au scăpat şi ei uşor,
Evident că impreună cu americanca lor.
Şi-n final, să vezi necazu': cocoţaţi frumos pe-o stâncă,
Uite c-au scăpat ai dracu', doi români si cu-o... româncă!

Şi-a trecut vreo săptămână de când au naufragiat
Şapte zile-n care-a naibii, multe s-au mai întâmplat.
Că broscanul cel mai tare, celuilalt îi sparse faţa
Să rămână numai unul, pe felie cu ragazza!
Cât despre franţuji, aceştia, cum îi ştim noi plini de zel
Fac de-o săptămană-ntreagă s.. în grup cu mademoiselle.

Englezoii înc-aşteptă, poate pică tam-nesam
Cineva să-i introducă, s-o cunoască pe madam!
Ruşii-ncearcă în echipă să o schimbe pe rusoaică
Pe vreun kilogram de vodcă chiar făcută din pufoaică.
Nemţii s-au uitat la valuri, pe-urmă la nemţoaica lor
Şi-au plecat în largul zării înotand cu mare zor.

Beduinii, vai de dânşii, cum nu au prea multe-n bilă
Negociază arăboaica, cum s-o schimbe pe-o cămilă.
Grecii se iubesc pe rupte, iar grecoaica mică, grasă,
Blestemându-şi a ei soartă, îi priveste pofticioasă.
Mexicanii se-apucară cu bărbaţii să trateze
Cum să vândă mexicanca sau, măcar s-onchirieze!


Pe yankei, a lor femeie, de cinci zile îi disperă
Povestindu-le de drepturi, liberate, carieră...
Iar românii, cei uniţi în cultură şi idei
Au format fix... trei partide şi se ceartă între ei!"

Niciun comentariu: