luni, 5 iulie 2010

ROŞIA MONTANĂ sau despre testul maturităţii societăţii civile româneşti

NOTĂ INTRODUCTIVĂ
Materialul de mai jos mi-a parvenit prin intermediul poştei electronice şi se vrea, alături de alte numeroase iniţiative, într-un semnal al disperării faţă de un ideal naţional şi, faţă de implicare reală a societăţii civile-atât cât ea mai există!- pentru ceea ce considerăm un caz real transfrontalier, ROŞIA MONTANĂ! Recunosc că de-a lungul ultimilor ani am primit numeroase luări de poziţie asupra cazului, am participat la strângeri de semnături, eu însămi am semnat on-line scrisori publice. Dar, mai prin iarnă un astfel de "mesaj" bine aranjat în creuzetul demagogic al partidelor politice ne "informa" despre implicarea masivă în luarea deciziei finale în subiectul de faţă a tandemului Berceanu-Videanu!!
La o primă vedere nu am dat crezare manipulării ordinarem dar se pare că, un sâmbure de adevăr pluteşte pe undeva prin ...Palatul Victoria!
Aştept cu real interes implicarea "slujbaşului de serviciu" -permanent!- al democraţiei mioritice şi în problema respectivă, adică, a preşedintelui Băsescu. Să vedem dacă, ia "taurii" de coarne şi dă de pământ cu ei, cu "puşculiţa de aur a PD-ului", cum respectivul grup se autointitulează?
***

MATERIALUL TREBUIE SĂ CIRCULE. E singura formă de protest deocamdată. Sunt informaţii despre Roşia Montană şi despre valoarea ei fizică, despre valoarea ei spirituală a zonei şi mai ales despre valoarea românului si a României, aici şi în lume. AM VAZUT GALERIILE DACO-ROMANE DE PESTE 2000 DE ANI! EXISTA! NU SUNT O MINCIUNA!
Acolo se ascunde un tezaur uriaş ce nu va putea fi măsurat nicicând în bani! Am găsit ghidul local recomandat (clandestin, în şoaptă, la ureche! - dureros!) care ştie foarte multe (nu din presă!) si care ne-a dus în adâncurile pământului. Şi mai ales ale istoriei... Si când am ieşit la suprafaţă ne-am dat seama în ce hău fără fund de fapt suntem pe cale să fim aruncaţi.

" ...Rosia Montana este cea mai veche localitate din România, fiind atestată de la anul 131 dupa Hristos.

..De-a lungul istoriei, ispita aurului a atras aici toate neamurile Europei, facand din Rosia un orasel cosmopolit.

..Din Rosia s-au ridicat, de-a lungul timpului, multi luptatori ardeleni, cum au fost Simion Balint, George Gritta, luptator in revolutia de la 1848, alaturi de Avram Iancu...

..In Rosia, stradutele înguste şi pietruite, casele de patrimoniu, construite în stil baroc de arhitecţi italieni ("Strada siciliană"), în urma cu aproape două sute de ani, te transportă în alt timp...

...Ultimele 330 de tone de aur si 1680 de argint vor sa fie exploatate, pana la ultima roca de minereu, de compania Gold Corporation, careia i-a fost concesionata exploatarea.

..Doar douazeci de mii de dolari pe an plăteşte statului român compania Gold Corporation, chiria pentru concesiunea a 520 de kilometri pătraţi," inima de aur a Apusenilor".
Concesiunea s-a facut pe 20 de ani, din 1997, deci ar mai fi încă şapte ani de-acum încolo!

..Vedem zilnic cum angajaţii companiei intră în galerii, sub pretextul că iau probe si fac măsurători, până ce vor începe oficial exploatarea, dar nimeni nu-i controlează dacă iau sau nu iau aur de-acolo...

Despre zăcământul de uraniu de aici considerat a fi cel mai pur din Europa nu se suflă o vorbă! Chiar dacă parţial acest zăcământ de uraniu a fost exploatat de ruşi ca pradă de război, rezervele conţinute în masa de steril sunt de mare puritate şi chiar facile pentru o exploatare rapidă. Dezinformarea este principala armă utilizată de către toţi cei implicaţi în mişelia cu mulţi bani de la ROŞIA MONTANĂ...

De la Bucuresti sau din alta parte a lumii nu-si dau seama de dimensiunile reale ale tragediei de la Rosia Montana , iar cand vin aici si afla adevarul, sunt izbiti de anormalitatea acestei situatii, de lipsa de reactie a Guvernului si a administratiei locale, fata de aceasta stare de lucruri.
Toti scriu acolo ca nu-si pot inchipui ca vestigiile istorice, galeriile romane, bisericile si cimitirele istorice, bucati intregi de munte s-ar narui intr-un iaz de cianura.

Toti ne incurajeaza sa rezistam! Toti vor sa fie de folos cu ceva, un lucru cat de marunt. Solidaritatea aceasta de la om la om face mai mult decat orice gest politic din departare, si acesta indelung asteptat.

"Rezistati! Rezistati!" ne indeamna toata lumea, dar nu e usor, sa stiti, sa-ti traiesti viata ca in vitrina, observat, filmat si fotografiat tot timpul, pandit din fata casei, spionat obstructionat in orice faci sau ai intentia sa incepi. E o tensiune continua care slabeste numai de vineri dupa amiaza pana luni dimineata, atunci cand "observatorii" Gold-ului se aduna de pe ulite, unde se plimba in costumele lor spilcuite si cu ochelari negri la ochi,
plini de emfaza (vezi Doamne, au cumparat aproape tot si ei sunt stapanii Rosiei), si pleaca cu masinile lor scumpe in week-end. Abia atunci, noi putem sa lasam garda jos si sa traim, sa ne strigam bucuriile sau sa ne plangem necazurile, pe un ton de normalitate.

Si cum sa nu ravneasca la aurul Apusenilor, cand in el sunt, in procente mai mari decat oriunde in lume, si metalele rare atat de cautate de industria constructoare de nave spatiale: titan, vanadiu, wolfram, molibden.

Dacă măcar un singur om va rămâne aici şi nu-şi va vinde proprietatea, compania nu va putea să treacă peste el. Cred cu tărie că nu ne luptăm cu morile de vânt şi că lupta noastră nu e iî zadar.Nu se poate sa scoţi o localitate în afara existenţei, pentru că vrea o companie străină să le ia acest drept în numele lăcomiei. Dacă litigiul cu Gold ar mai ţine o sută de ani, rezistenţa Roşiei s-ar stinge, treptat. Probabil, asta urmăreşte compania. Poate dacă românii şi-ar lua un petic de pământ pe dealurile acestea şi nu l-ar ceda în ruptul capului, atunci ei nu vor avea sorţi de izbândă, în vecii vecilor! Iata, membri ai organizatiei mondiale "Green Peace" si-au cumparat loturi fie si de cativa metri patrati in Rosia Montana, pe care nu le vor vinde companiei cu nici un pret, ba chiar au confectionat tablite pe care scrie: "Aceasta proprietate nu este de vanzare", pe care le-au impartit rosienilor, ca sa descurajeze orice tentativa a companiei de a-i ispiti sa ii vanda casele. Acum, Gold Corporation (Gabriel Resources si alte companii subsidiare dupa care se ascunde) si-a angajat cea mai mare companie de publicitate din Bucuresti, a regizorului Bogdan Naumovici, ca sa le faca propaganda proiectului minier de la Rosia Montana. Chiar daca mult prea tarziu, reclama a fost oprita, in cele din urma, pentru minciunile continute in ea. O lovitura dura pentru companie.

Avem nevoie de exprimarea solidaritatii cu lupta noastra. Sa vina aici cei care cunosc drama noastră, sa ne sprijine moral, sa aratam Gold-ului că nu suntem aşa puţini, că avem şi pe alţii de partea noastră. Să facem şi noi acţiuni de intimidare, aşa cum fac ei, nu doar sa tăcem şi să înghiţim! Noi suntem vreo 20 de familii, ultimii luptători împotriva Gold-ului, care nu vom pleca nici în ruptul capului. Oricâţi bani ne-ar da, cu orice ne-ar tenta, noi nu plecăm. Mie să-mi dea America toată să fie a mea şi eu nu plec din Roşia Montană ..."
Eugen Cornea, capetenia rezistentei anti-goldiste de la Roşia Montana

Am fost astazi la o intalnire cu profesori universitari si alti oameni pregatiti in diferite domenii care-si bat capul cum sa salveze muntii Apuseni de exploatare si de distrugere totală. Sincer, nu pot sa stau nepasatoare la ce se întâmplă şi simt că dacă eu nu mă ridic, tu nu te ridici, ăla nu se ridică, nu ne ridicăm cu toţii, tragedia se va întâmpla şi nepăsarea de acum ne va costa enorm. Oamenii sunt conştienţi de amploarea situatiei de faptul ca astia care ne conduc stau sluj in fata banilor,ca au vandut tara pe nimic in principiu, s-a recunoscut ca sunt multi Romani care vor bine, dar care nu il pot realiza, pentru ca, urmare a manipularii, au reusit astia sa ne demoralizeze si sa ne dezbine fiecare invitat, specialist pe felia lui a vorbit despre efectele, numai negative, ale exploatarii miniere pe care vor sa o inceapa la Rosia Montana.

Prof. univ. dr. Ion Brad - membru al Academiei Oamenilor de Stiinta, biochimist a explicat clar care sunt efectele cianurilor rezultate din exploatare asupra organismelor vii: moarte sigura pentru mediu (plante, animale si oameni) pe o raza de sute de km (inclusiv in tarile vecine) din cauza vaporilor de cianura care se VOR ridica in aer...

Prof. dr. Vasile Boroneant, istoric, a povestit despre valoarea siturilor dacice, a galeriilor romane vechi de peste 2000 de ani si despre pierderea identitatii Poporului Roman si a intregului sau certificat de nastere Dacic. S-a vorbit despre faptul ca asta este rezerva strategica de aur a Romaniei, de care se stie de mii de ani, pe care dacii au exploatat-o cu masura si pe care au lasat-o mostenire urmasilor pt gestionarea independenta a Poporului Roman si despre faptul ca in Muntii Apuseni pe langa cea mai mare rezerva de aur si argint din europa, aur de o calitate ridicata, mult superioara, ar fi si o rezerva uriasa de wolfram metal mai scump decat aurul si mult mai pretios, greu de gasit, foarte necesar, in industria militara si spatiala si in economie in general.

Sunt multe care se invart in jurul regiunii Apuseni pe care vor sa ii distruga e plin de zacaminte, si pe toate vor sa le exploateze, statul roman primeste nimic, adica 1 miliard de dolari in 20 de ani de exploatare, adica 15 % , iar exploatatorii iau restul de 85 %, si lasa in urma distrugeri istorice, ecologice, umane, NATIONALE , economice inestimabile

Pentru pamantul asta au murit Dacii, au murit marii Domnitori Romani, milioane de Romani de-a lungul secolelor ca sa il apere de asupritori
si ca sa il dam noi degeaba astazi.

Pasivitatea o sa ne coste scump

Eu cred ca nu putem sta indiferenti fata de mostenirea pe care o avem, care e a noastra,nu a canadienilor sau a altora. E ca si cum vine unul sa iti ia casa cu tot ce ti-au lasat parintii, pamantul, hainele, amintirile, si tu te uiti la el cum o face si il lasi in pace.

Ce e de făcut ? Cum putem începe sa ajutăm ?

Cred că trebuie, în primul rând, ca toata lumea sa afle despre asta să afle adevarul. Oamenii nu ştiu ce se întâmplă! Apoi, împreună, oamenii trebuie să spună NU !!

Pentru asta trebuie să ne gândim repede, pentru că nu e timp, la ce anume putem să facem, cum putem să contribuim cu resursele pe care le avem şi aici mă gândesc să punem în aplicare totul pentru scopul asta care ne priveşte direct. Să punem în mişcare pe toată lumea pe care o cunoaştem, care, la rândul ei, va angrena mai departe alte "roţi"... şi, tot aşa! SPERANŢA MOARE ULTIMA!

Niciun comentariu: